UMANISMUL reprezintă un curent literar apărut în timpul Renașterii (sec al XIV-lea – al XVI-lea), mai întâi în Italia, extinzându-se apoi la nivelul întregii Europe, care promova o cultură laică și milita pentru o dezvoltare armonioasă a personalității umane, bazându-se pe redescoperirea valorilor Antichității greco-latine. Umanismul are în centrul preocupărilor sale omul și problematica sa, considerând că ființa umană este perfectibilă.

      Trăsături:

-omul este văzut drept ființă rațională, liberă, înzestrată cu demnitate si liber arbitru, cu caracter perfectibil;
-orientarea învățământului către disciplinele umaniste: limbile vechi, retorica, poetica, istoria, filozofia, morala, educația fizică, igiena, enciclopedismul.
-creațiile Antichității devin surse de inspirație;
-apare conceptul de mecenat;
-anticlericalismul.

      Reprezentanți: Dante Alighieri, Francesco Petrarca, Niccolo Machiavelli, Francois Rabelais, William Shakespeare, Miguel de Cervantes, Erasmus din Rotterdam.

      Umanismul românesc s-a manifestat mai târziu, în secolele al XVI-lea – al XVIII-lea.

      Trăsături: -umaniștii români reprezintă tipul curteanului, fiind domnitori sau boieri;

-se dezvoltă tipografiile și circulă tipăriturile în limba română;
-umaniștii români sunt educați în străinătate, în Polonia, Italia sau Constantinopol;
-umaniștii români sunt preocupați de studiul istoriei neamului și de originea latină a poporului și limbii române, punând bazele istoriografiei românești;
-argumentează în scrierile lor originea comună a tuturor românilor, romanitatea poporului și a limbii române, continuitatea elementului roman in Dacia;
-în politica antiotomană, caută ajutor la tările creștine catolice;
-umaniștii români se implică în problem religioase, fac cunoscută ortodoxia în spațiul european.
Reprezentanți: Nicolaus Olahus, Petru Cercel, Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce, Dosoftei, Dimitrie Cantemir.

Iluminismul

      ILUMINISMUL este un curent ideologic si cultural, apărutîn Franța în secolul al XVIII-lea ( numit secolul luminilor) și care se extinde apoi în întreaga Europă. Iluminismul se caracterizează prin cultul rațiunii și al științei, idea de bază fiind emancipare (luminarea, educarea) popoarelor prin cultură.

      Trăsături:

-are caracter antifeudal și antidespotic;
-are un spririt raționalist și materialist;
-caracter anticlerical și laic;
-propune accesul poporului la educație;
-este curent ideologic și cultural, nu literar;

      Reprezentanți: Voltaire, Denis Diderot, Jean-Jacques Rousseau, Daniel Defoe, Jonathan Swift, Henri Fielding, Johann Wolfgang Goethe.

      Iluminismul românesc este o mișcare culturală și ideologică, care se manifestă între 17860-1830.

      În Ţara Românească și Moldova mișcare are slabe ecouri, deoarece coincide cu perioada domniilor fanariote, în schimb, în Transilvania, Iluminismul își găsește o coordonată specifică în mișcarea cunoscută sub numele Şcoala Ardeleană.

      Trăsături:

-încercarea de a dovedi cu argumente științifice latinitatea limbii române, continuitatea elementului roman în Dacia și unitatea poporului roman;
-cărturarii iluministi încearcă să purifice limba română de toate elementele lexicale care nu sunt de origine latină;
-se pledează pentru accesul poporului la educație și emanciparea lui prin cultură.
      Reprezentanți, corifeii Şcolii Ardelene: Samuil Micu-Klein, Petru Maior, Gheorghe Şincai, Ion Budai-Deleanu.

Paşoptismul

      Perioada pașoptistă (1830-1860) are ca nucleu revoluția de la 1848. Modernizarea societății românesti, independența politică, libertatea națională, unirea provinciilor române sunt obiectivele social-politice ale mișcării pasoptiste.

      Epoca pașoptistă marchează începutul literaturii române moderne.

      Pașoptismul este o ideologie literară niciodată sintetizată într-un program particular, supusă unor comandamente exterioare: mesianism cultural și revoluționar, spirit critic, deschidere spre Occident, lupta pentru impunerea unui specific național, constiință civică și patriotică.

      Rol de îndrumător al acestui fenomen cultural-literar au două personalități: Ion Heliade-Rădulescu și Mihail Kogălniceanu.

      Într-o primă etapă, Ion Heliade-Rădulescu are rolul de îndrumător, prin articolele sale, apărute în Curierul românesc. Datorită îndemnului său: ,,Nu e vreme de critică, copii; e vreme de scris; să scrieți cât veți putea și cât veți putea", a fost posibil debutul unei întregi generații, între 1830-1840: Vasile Cârlova, Grigore Alexandrescu, Dimitrie Bolintineanu, Cezar Bolliac.

      O altă etapă este marcată de contribuția lui Mihail Kogălniceanu, redactorul revistei Dacia literară, care are ca obiectiv exclusiv literatura. Programul revistei orientează literatura timpului, în paginile sale apărând opere ale celor mai valoroși scriitori ai vremii: Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu.

      Revista Dacia literară: Articolul Introducție

      Publicat în primul număr al revistei, articolul-program Introducție, reprezintă manifestul literar al romantismului românesc, prin precizarea surselor de inspirație/a temelor literare, din ultimul punct al articolului, și prin diversele trimiteri la trăsăturile romantismului ( aspirația spre originalitate, refugiul în trecutul istoric, aprecierea valorilor naționale și a folclorului, îmbogățirea limbii literare cu termeni populari, arhaici sau regionali).

      La începutul articolului, axat pe evidențierea necesității unei literaturi originale si naționale, Kogălniceanu prezintă activitatea gazetelor românești mai vechi. Se respinge coloratura locală și amestecul politic, revista adresându-se scriitorilor români de pretutindeni: ,,[…] Așadar foaia noastră va fi un repertoriu general al literaturei românești”.

      Cele patru puncte ale articolului-program sunt:

-întemeierea spiritului critic în literature română, pe principiul estetic: ,,Critica noastră va fi nepartinitoare; vom critica cartea, iar nu persoana.”
-afirmarea idealului de realizare a unității limbii și a literaturii române: ,,[…]românii să aibă o limbă și o literaură comună penru toți.”
-combaterea imitațiilor și a traducerilor mediocre: ,,Dorul imitației s-a făcut la noi o manie primejdioasă[…] Traducțiile nu fac însă o literatură.”
-promovarea unei literaturi originale, prin indicarea unor surse de inspirație în conformitate cu specificul național si cu estetica romantică: ,,Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre țări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitorești și de poetice pentru ca să găsim și la noi sujeturi de scris, fără să avem pentru aceasta trebuință să ne împrumutăm de la alte nații.”

      Reprezentanți: Costache Negruzzi, Vasile Alecsandri, Nicole Bălcescu, Alecu Russo, Ion Ghica, Grigore Alexandrescu, Ion Heliade-Rădulescu, Dimitrie Bolintineanu, Gh. Asachi, Cezar Bolliac, Andrei Mureșanu, Vasile Cârlova, Matei Millo, Costache Caragiale.

Romantismul

      ROMANTISMUL este o orientare ideologică, artistică și literară care a marcat prima jumătate a secolului al XIX-lea (aproximativ 1790-1850) în spațiul european. Apare ca reacție împotriva raționalismului și a clasicismului rigid. La noi, romantismul pătrunde pe filieră francază, datorită scriitorilor pașoptiști, iar articolul Introducție, scris de M. Kogălniceanu, susține ideologia romantică.

      Apariția romantismului este favorizată de factori social-istorici (de revoluțiile burghezo-democratice, lupta pentru independență și libertate națională) și de filozofia idealist germană (Schelling, Fichte, Hegel, Schopenhauer).

      Trăsături:

-afirmarea individuaității, a originalității, a spontaneității; expansiunea eului.
-primatul sentimentului și al fanteziei creatoare.
-cultivarea emoției și a sentimentului; lirismul ca expresie a subiectivității.
-revolta împotriva convențiilor sociale sau artistice.
-respingerea regulilor impuse de clasicism; libertatea de creatie.
-amestecul genurilor, speciilor și stilurilor literare.
-fascinația pentru mister și excepțional.
-predilecția pentru mit și simbol, pentru inspirația din folclor, atracția pentru natură și trecutul istoric.
-tendința de evadare din realitate spre lumi imaginare: Evul Mediu, spații exotice, vis, reverie, iubire.
-cultivarea unor “stări de spirit”: melancolia, nostalgia, reveria, voluptatea suferinței.
-personajele romantice sunt personaje excepționale, puse în situații de excepție, eroii romantici fiind mari singuratici.
-lărgirea și îmbogățirea limbii literare prin elemente de limbaj popular, arhaic, regional.
-figuri tutelare: titanul, geniul, profetul, regale, demonul, îngerul.
-supremația liricului asupra epicului și dramaticului.
-procedeul artistic, prin excelență romantic, este antiteza (trecut-prezent, înger-demon).
-teme și motive specifice: iubirea, natura, timpul, condiția omului de geniu; lacul, marea, izvorul, codrul, stelele, noaptea, luceafărul, salcâmul, teiul, întâlnirea, întâlnirea, așteptarea, dorul, regale, sacrificiul, moartea, viața ca vis, viața ca teatru, fortuna labilis, fugit irreparabile tempus,vanitas vanitatum, geniul, magul, cerul strâmt, nemurirea, singurătatea.

      Reprezentanți: Leopardi, Shelley, Victor Hugo, Novalis, Byron, Puskin, Mihai Eminescu.