Rolul indicațiilor scenice
~ Teorie ~
Termenul didascalie provine din grecescul didaskalia,
care desemna „caietele cu consemnări date actorilor înaintea
reprezentaţiei”.
Într-un dicţionar dedicat
teatrului,în 1980, Patrice Pavis defineşte didascaliile drept: „Des
instructions données par l’auteur à ses acteurs (....) pour
interpréter le texte dramatique. Par extension dans l’usage commun:
des indications scéniques.” (Instrucţiuni date de autor actorilor
săi pentru a interpreta textul dramatic. Prin extensie, în uzaj
comun: indicaţii scenice.)
Didascaliile (indicaţiile scenice) oferă îndrumări
esenţiale pentru transpunerea textului în spectacol, sprijinind
jocul actorilor. Ele conferă informaţii preţioase nu doar în
reprezentarea scenică, ci şi în lectura propriu-zisă, ajutând
cititorul să-şi reprezinte mental evenimentele şi personajele. Aici,
în didascalii, sunt notate succint detalii privind mimica,
gesturile, comportamentul, limbajul personajelor ori detalii ale
acţiunii (spaţiul, timpul etc.).
Indicaţiile scenice se
grupează în două categorii: externe şi interne.
Indicaţiile externe sunt:
-indicaţii paratextuale (titlurile) - cele dintâi elemente care vin
în faţa lectorului sau pe afişul stagiunii, ca purtătoare de sens şi
ducând la o reprezentare imaginară a subiectului;
-indicaţii generice - se referă la specia dramatică în care se
încadrează piesa: comedie, tragedie, dramă, farsă etc. Aceste
indicaţii coordonează receptorul, fixându-i cadrul de interpretare
şi spaţiul de manevră a imaginarului;
-indicaţii referitoare la personajul dramatic - listele de nume,
tradiţional aşezate la începutul fiecărui text dramatic, ne pot
oferi sugestii importante asupra personajelor, creându-le o
identitate sau făcându-le o caracterizare succintă;
-bornele teatrale - diverse tipuri de indicaţii care încadrează
textul în diferite locuri. Putem vorbi despre borne extreme, adică
folosite la începutul sau la finalul unei piese, ale unui act sau
ale unei scene, şi borne intermediare, care vor delimita două spaţii
diferite, două acţiuni în schimbare, modificarea temporală.
Indicaţiile interne sunt parte integrantă a acţiunilor
scenice. Ele se plasează înaintea unei replici (imediat după
identificarea personajului), în cadrul replicilor sau la finalul
lor. Sunt de mai multe feluri:
-indicaţii comportamentale (cuprind elemente de gestică, intonaţie,
atitudine, joc de scenă, deplasare în spaţiul scenic, ritm al
vorbirii, direcţie a adresării);
-indicaţii referitoare la mimică;
-indicaţii de redare a mişcărilor sufleteşti ascunse, dar relevante
pentru jocul actorilor;
-indicaţii care redau punctul de vedere al autorului, inclusiv cand
exprimă ironia, aprecierea sau deprecierea.