Valori stilistice ale timpurilor verbale

      PREZENTUL

-presupune o acţiune continuă, fără perspectiva încheierii;
-trasează axa temporală a desfăşurării acţiunii până la infinit;
-imprimă un ritm vioi acţiunii şi o dinamizează;
-dă impresia că acţiunea se desfăşoară sub ochii receptorului, creând impresia de autenticitate şi exactitate;
-are puterea de a reînvia faptele trăite de narator;
-prezentul liric exprimă intensitatea trăirii într-o durată concentrată, valorizează clipa prezentului, în contrast cu trecutul sau cu viitorul;

      IMPERFECTUL

-timpul propriu literaturii de amintiri, al aceluia care înfăţisează o succesiune de evenimente ale trecutului;
-arată o acţiune neterminată în trecut, simultaneitatea, permanenţa;
-exprimă durata acţiunii, a trecerii timpului, a insistenţei;
-este un timp al narativităţii subiective, evocatoare;
-poate deschide o perspectivă dinspre trecut spre viitor;
-prelungeşte durata acţiunii pe axa temporală la infinit;
-imperfectul narativ/ evocativ – timpul naraţiunii este prelungit spre timpul istorisirii; instituie o perspectivă subiectivă;
-imperfectul descriptiv conferă descrierii un caracter dinamic în opoziţie cu decupajul static determinat de utilizarea prezentului;

      PERFECTUL SIMPLU

      NARATIV :

-situează evenimentul într-un trecut recent;
- arată caracterul punctual al acţiunii;
- reliefează derularea rapidă a evenimentelor ori valoarea momentană a unei stări;
- situarea în finalul textului în care predomină alt timp(impf. sau prez.) produce o schimbare de ritm narativ având rolul de accelerare bruscă a relatării;
- este un timp specific scrierilor istorice;
- sensibilizează desfăşurarea, succesiunea acţiunilor;

      DESCRIPTIV :

- presupune o deviere expresivă de la caracterul prin excelenţă narativ al acţiunii;
- oferă vivacitate imaginilor.

      PERFECTUL COMPUS

-înscrie evenimentele narate într-o durată trecută;
-poate avea rol de evocare, marcat de indicii subiectivităţii;
-delimitează planul naratorului de planul personajelor;
-folosit în finalul textului în contrast cu alte timpuri poate avea rol rezumativ;
-poate da impresia că apropie acţiunea de momentul vorbirii, ceea ce măreşte emoţia;
-creează impresia unei afectivităţi mai puternice, mai pronunţate;
-prin înlănţuirea verbelor la pf. compus se creează iluzia unei derulări cinematografice, rapide, dinamice, fără oprire;
-evidenţiază alternarea planurilor real cu cel al dorinţei; se creează impresia unui joc al destinului.

      VIITORUL

-formele culte, literare sugerează siguranţa sau o condiţionare a intenţiei;
-este timpul perspectivei;
-lărgeşte orizontul în plan spaţial şi temporal;
-sunt expresive îndeosebi formele populare, familiare care sugerează oralitatea;
-arată durata ideală, a creaţiei, a artei;
-artistic, aceste verbe încheie o experienţă de cunoaştere, cea a timpului trăit, iar cu ele se începe o nouă aventură cognitivă, aceea a unui timp al ficţiunii artistice.