CITAT: ,,Pillat cântă bucuriile simple, savurate în cadrul bucolic al peisajului natal, satisfacțiile vieții patiarhale.” (Ovid. Crohmălniceanu, Literatura între cele două războaie mondiale, II)

      ,,Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat este o poezie de factură tradiționalistă, inclusă în volumul ,,Pe Argeș în sus”, apărut în 1923. Volumul este reprezentativ pentru tradiționalism prin faptul că poeziile incluse realizează imaginea spațiului natal patriarhal (moșia Florica), casa părintească, interiorul cu poezia obiectelor, universal rural și împrejurimile casei, natura câmpenească însuflețită de amintirile copilăriei.

      Poezia se încadrează în tradiționalism prin idealizarea trecutului, reprezentarea cadrului rural, dar și prin tema timpului trecător – fugit irreparabile tempus.

      Tema operei ,,Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat este meditația nostalgică asupra trecerii ireversibile a timpului, asociată cu repetabilitatea destinului uman și ciclicitatea vieții.

      Comunicarea poetică se realizează în două registre: lirismul obiectiv, cu elemente de narativitate simbolică și meditație cu caracter general- uman, și lirismul subiectiv, prin prezența eului liric și comunicarea directă a trăirilor.

      Titlul fixează cadrul spațio-temporal al iubirii ce va fi evocată, prin adverbul de loc cu formă regională ,,aci”, locuțiunea de timp ,,pe vremuri” și forma verbală de perfect simplu ,,sosi”.

      Compozițional, poezia este alcătuită din distihuri, și un vers final, liber, având rol de laitmotiv al poeziei. Distihurile sunt organizate în mai multe secvențe poetice: incipitul, evocarea iubirii ,,de ieri’ a bunicilor, meditația asupra efemerității condiției umane, iubirea ,,de acum”, epilogul poemului.

      Sunt utilizate elemente de simetrie si opoziție a planurior construite pe relația atunci-acum.
      Un element de recurență este motivul poetic ambivalent al clopotului, ce însoțește două momente esențiale ale existenței umane - nunta și moartea.

      Incipitul poeziei este reprezentat de primele două distihuri, acestea fixând prin intermediul metaforei ,,casa amintirii”, spațiul rememorării nostalgice a trecutului. Ca elemente ale imaginarului poetic observăm elementele associate casei: ,,obloane”, ,,pridvor”, ,,păianjeni”, ,,poarta”, ,,zăvor”, versul ,,Păienjeni zăbreliră și poartă și zăvor” sugerând trecerea timpului, degradarea, starea de părăsire a locuinței stămoșilor, dar și ideea de spațiu privilegiat, accesibil numai urmasului.

      Trecutul capătă o aura legendară, devine timp mitic, se evocă iubirea bunicilor. În versul ,,Aci sosi pe vreuri bunica-mi Calyopi” este reluat titlul poeziei și este evocată imaginea bunicii cu nume mitologic, calliope – muza poeziei epice si a elocinței din mitologia greacă.

      Meditația poetică, tonul elegiac evidențiază idea că eternitatea ființei umane este posibilă doar prin iubire: ,,Dar ei, în clipa asta simțeau c-o să rămână…” si eternitatea iubirii, clipa de fericire sunt urmate de revenirea brutală la realitatea timpului care trece ireversibil: ,,De mult e mort bunicul, bunica e bătrână…”

      Planul prezentului se observă în distihul al treisprezecelea, când se realizează o paralelă trecut-prezent: ,,Ca ieri sosi bunica…și vii acuma tu: / Pe urmele berlinei trăsura ta stătu." Ca într-un ritual, nepoții repetă gesturile bunicilor,iar din portretul fizic al iubitei se reține un detaliu spiritualizat, imaginea ochilor, ieri ,, ochi de peruzea”, azi ,,ochi de ametist”. Un alt element comun celor două planuri, construite pe opoziția prezent-trecut, azi-ieri, este simbolul berzei, ce reprezintă devotiunea, fidelitatea.

      În versul final, întâlnim din nou sunetul clopotului ce însoțește întâlnirea îndrăgostiților ce sugerează repetabilitatea existentei umane. Versul final, laitmotiv al poeziei, accentuează trecerea ireversibilă a timpului: ,,De nuntă sau de moarte, în turnul vechi din sat.”

      Muzicalitatea textului este conferită de elementele prozodiei clasice, rima împerecheată, ritmul iambic, măsura de 13-14 silabe.

      O particularitate a nivelului lexical, este folosirea cuvintelor cu tentă arhaică, regională, în evocarea trecutului: ,,haiduc”, ,,poteră”, ,,crinolină”, ,pridvor”.

      Din punct de vedere stilistic, la nivel structural, se utilizează paralelismul, simetria, antiteza, iar dintre tropi, se folosește cu precădere metafora: ,,casa amintirii”, și comparația: ,, ,,Ca ieri sosi bunica…și vii acuma tu”.

      În concluzie, ,,Aci sosi pe vremuri” de Ion Pillat aparține liricii tradiționaliste prin idealizarea trecutului, reprezentarea cadrului rural, dar și prin tema timpului trecător – fugit irreparabile tempus.