– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la conflictul/conflictele textului dramatic studiat;

      Considerat a fi cel care a consacrat specia basmului în literatura română, Ion Creangă preia în ”Povestea lui Harap-Alb”( ”Convorbiri literare”- 1877) schema populară, dar o umple de viață prin realismul abordării și prin atmosferă.

      Personajul principal, eponim, are un loc central în desfășurarea epică, celelalte personaje evoluând din perspectiva rolului pe care îl joacă în formarea acestuia.

      Ipostazele sociale în care este prezentat pot fi asimilate etapelor inițierii (bildungsroman): fiu de crai, slugă, pețitor, împărat. Trecerea de la un statut social privilegiat la unul inferior, dificil, este asociată în antiteză cu îmbogățirea interioară, pentru ca în final valoarea celor două planuri -material și spiritual- să coincidă ca dreaptă recompensă.

      Psihologic, Harap-Alb este inițiatul, tânărul care parcurge un drum al maturizării necesare. Deși se plânge de soarta sa, și-o asumă și perseverează în înfruntarea acesteia. El are psihologia omului care suferă pe nedrept, dar care încearcă să rezolve această situație cu mijloacele cinstei, curajului și bunătății.

      În demersul său este susținut de prieteni deoarece dovedește calitatea neprețuită a unui fond moral superior („- Fii incredintat ca nu eu, ci puterea milosteniei si inima ta cea buna te ajuta, Harap-Alb, zise Sfanta Duminică..”). În conflictul dintre protagonist și antagonist el reprezintă binele, care învinge dacă este susținut neabătut.

      – evidenţierea unei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două episoade/citate/secvenţe comentate;

      O calitate principală a personajului este noblețea morală a acestuia.

      Un prim episod ilustrativ pentru această calitate este cel al coborârii fiului de crai în fântâna- simbol ambivalent al vieții și al morții. Convins să se lase însoțit de Spân la primul obstacol greu de trecut- pădurea labirint-” un loc unde i se închide calea și încep a i se încurca cărările”, fiul de crai cade în capcana acestuia. Notația naratorului evidențiază diferența între cele două personaje: ”Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește Spânului…”.
Dacă Spânul are o îndelungă experiență în exploatarea slăbiciunilor celorlalți , fiul de crai, protejat până atunci la casa părintească, nu crede în relele intenții ale celui de lângă el și judecă lumea după modelul său moral. La ieșirea din fântână, Harap-Alb va fi nevoit să înfrunte sarcinile dificile ale unei noi etape existențiale .

      Un alt episod ilustrativ este cel final, în care are loc pedepsirea răufăcătorului și restabilirea echilibrului. Harap-Alb a traversat etapele inițierii, a devenit îndurător și tolerant, a învățat prudența, răbdarea, valoarea ajutorului, a învățat să ocolească vicleșugurile. Deși este cea mai dificilă încercare, duce Spânului pe fata împăratului Roș și își respectă cuvântul dat. Spânul urzește planuri de răzbunare și ”icnește în sine”.
      Deconspirat, retează capul lui Harap-Alb, dar este aruncat de cal din înaltul cerului și ucis. Harap-Alb, înviat de apa vie și apa moartă a fetei împăratului Roș, este pregătit să conducă împărăția. Spânul spusese verișoarelor sale: ” Hei, dragele mele vere…d-voastră încă nu știți ce-i pe lume. Dacă dobitoacele n-ar fi fost înfrânate, de demult ar fi sfâșiat pe om”. Filozofia sa de viață este infirmată. Harap-Alb dovedește milă și prietenie față de cel lipsit. Triumful moral al binelui reface ordinea și firescul lumii, într-o concluzie în final pozitivistă a autorului.

      – analiza, la alegere, a două componente de structură și limbaj, semnificative pentru relația între cele două personaje, din seria: acțiune, conflict, modalități de caracterizare, limbaj.

      Acțiunea are în centru formarea personajului principal. Echilibrul inițial- ”Amu cică era o dată un crai care avea trei fii” este perturbat de sosirea scrisorii Împăratului Verde. Fără urmași la tron, acesta are nevoie de unul dintre nepoții săi pentru a-i conduce împărăția. După încercările eșuate ale fraților săi, mezinul este sfătuit de o cerșetoare ce se dovedește a fi Sfânta Duminică să ceară calul, armele și hainele cu care a fost mire tatăl său. Lipsit de răbdare și înșelat de aparențe, fiul de crai respinge inițial atât pe bătrâna cerșetoare, cât și pe calul cel rărciugos.
      Dar, pentru că sfârșește prin a-i accepta, va fi ajutat de aceștia. Va trece proba craiului și va ca primi sfaturi testamentare să se ferească de omul spân și de omul roș. Încalcă primul sfat lăsându-se înșelat de spân. Ajuns la curtea lui Verde Împărat, Harap-Alb trece prin trei probe: a salăților din grădina ursului, a cerbului fermecat și a pețirii fetei Împăratului Roș.
      Le trece cu ajutorul personajelor adjuvante-calul, Sfânta Duminică, crăiasa albilelor, crăiasa furnicilor, Gerilă, Setilă, Flămânzilă, Ochilă, Păsări-Lăți-Lungilă. Cultivă calități și se îndrăgostește de fata Împăratului Roș. Întors la curtea Împăratului Verde, este ucis de Spân și este înviat de fata Împăratului Roș, eliberat astfel de puterea jurământului. Răufăcătorul este pedepsit și restabilirea echilibrului este încununată de nuntă și de o veselie care ține ani întregi.
      Finalul are funcție metatextuală-de ieșire din spațiul ficțional marcată de întoarcerea la discrepanța socială: ”cine se duce acolo bea și mănâncă. Iar pe la noi, cine are bani bea și mănâncă, iară cine nu, se uită și rabdă.”
      Harap-Alb este caracterizat în mod direct, de catre narator, de către celelalte personaje sau prin autocaracterizare. La inceput, personajul este cunoscut sub sintagma de ,,fiul craiului” intrucat nu are o identitate definita, urmand ca prin parcurgerea drumului initiatic sa-si gaseasca un nume.
      Prin intermediul autocaracterizarii, fiul craiului marturisește spânului: ,,din copilaria mea sunt deprins a asculta de tata”. Batrâna care îl ajută, i se adreseaza cu ,,luminate craisor”, fiind convinsa ca tanarul are un destin stralucit pe care trebuie sa-l implineasca. Ea îi evidențiază calitățile morale , dar îl și dojenește numindu-l ,,slab de inger, mai fricos decat o femeie”.
      Fetele imparatului Verde ii recunosc meritele: ,,Harap-Alb, sluga lui, are o infatosare mult mai placuta si seamana a fi mult mai omenos”, în opoziție cu Spânul: ”Vița de vie, tot în vie, vița de boz, tot rogoz.”

      Totodata, Harap-Alb este caracterizat si in mod indirect, prin limbajul sau, fapte si comportament , relatia cu celelalte personaje si chiar prin intermediul numelui sau. Fiu iubitor si dornic sa obtina aprecierea tatalui, se supara si se intristeaza cand vede rusinea acestuia, si se hotaraste să-i obtină aprobarea: ,,nu m-oi mai intoarce, să stiu bine ca m-oi intalni si cu moartea in cale”.
      Relatia cu celelalte personaje dezvaluie caracterul nobil al lui Harap-Alb. Ajută micile vietăți fără să aibă nimic de câștigat, își respectă cuvântul dat în detrimentul propriilor interese. Pentru cele cinci personaje fantastice, ”era tovaras, era partas la toate,(…) prietenos cu fiecare”.

      Atmosfera de bucurie în care ne introduce Creangă ține de nostalgia unor vremuri fericite. Conform viziunii pe care o propune, lumea căzută în dezechilibru își va reface constant organicitatea, construcția personajului principal oglindind această concepție.