Sadoveanu este un scriitor realist cu viziune romantică , un povestitor creator de arhetipuri, mai degrabă un mare rapsod, un poet epic al literaturii noastre, decât un prozator propriu-zis. Romanul ”Baltagul”(1930), apărut în etapa deplinei maturități artistice a autorului, este considerat roman tradiționalist din punctul de vedere al invenției narative, caracterizat de obiectivitate, concizie și armonie compozițională.

      Personajul central este fără îndoială Vitoria, al cărei nume reprezintă un semn al izbândei inteligenței, spiritului de dreptate și adevăr. Ea este personaj exponențial, purtătoare a trăsăturilor sufletului aspru și tenace al muntenilor. Eroină absolută, care polarizează acțiunea în jurul ei, este unul dintre cele mai bine conturate personaje feminine din literatura noastră.

      – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la conflictul/conflictele textului narativ studiat;

      Social, ea este femeia puternică și aprigă de la munte, capabilă să conducă gospodăria în lipsa soțului. Dintr-o familie cu dare de mână, are piei de miel în pod, oi în munte, parale într-un cofăiel cu cenușă, plătește argatul și pe cei care îi oferă serviciile-preot, negustori, cârciumari. De asemenea, își asumă statutul de văduvă cu demnitate și hotărâre.

      Psihologic și moral, ea este expresia unei credințe străvechi, care se manifestă într-o anumită structură psihică și înțelegere a vieții și a datinilor. Dovedește în diferitele împrejurări prin care trece luciditate, inteligență, spirit întreprinzător și practic, stăpânire de sine. Păstrătoare a tradițiilor-” Îți arăt eu coc, valț și bluză, ardete-ar focul să te arză!”- îi declară Minodorei- , acceptă pragmatic să vorbească la telefon, lasă pe Gheorghiță să călătorească cu trenul. În relația cu ceilalți, este mamă puternică, soție iubitoare, respectă regulile comunității, propriile reguli precum și legile ancestrale, scrise în semnele vremii.

      Gheorghiță este un personaj în formare. Social, el trece de la statutul de fecior interesat de hore și șezători, protejat de părinți, la acela de cap al familiei, înlocuitor al tatălui ucis. De la început se bucură de încrederea părinților, având responsabilități clare în familie, dar are îndoieli cu privire la asumarea altora noi, care îi depășesc vârsta. Ca bărbat, el are posibilitatea de a pleca și a cunoaște lumea, Minodora trebuie să rămână lângă casă.

      Psihologic și moral, Gheorghiță parcurge un drum al inițierii, învățând să cunoască oamenii și să găsescă puterea de a acționa conform dreptății. Îndoiala și teama fac loc treptat hotărârii. Dacă la început este dependent de voința mamei și se simte inferior acesteia, în final acționează independent, săvârșind actul justițiar.

      – evidenţierea unei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două episoade/citate/secvenţe comentate

      Observația incisivă este o trăsătură definitorie a personajului pe care Gheorghiță o scoate în evidență : ”Mama asta trebuie să fie fărmăcătoare: cunoaște gândul oamenilor… ”

      Un episod ilustrativ pentru această trăsătură/ relația între personaje/ este incipitul romanului. Vitoria este portetizată ca o femeie încă frumosă, ageră în vorbă și în faptă, care apără ferm cuviința amenințată de tendințele cosmopolite ale fetei Minodora. Bună cunoscătoare a naturii umane, îi spune lui Gheorghiță: ” Eu te citesc pe tine, măcar că nu știu carte.”; ”toate pe lumea asta arată ceva”.

      În finalul scenei, leagă întârzierea lui Nechifor de constatarea cu înfrigurare a semnelor rău- prevestitoare: visul cu Nechifor întors către apus, peste o revărsare de ape, cântatul cocoșului o singură dată, a plecare, întunecarea neașteptată a cerului, înrăutățirea vremii.

      O altă secvență relevantă pentru personaj este cea finală, în care Vitoria, veritabil ”Hamlet feminin”, reconstituie crima și împlinește aproape ritualic dreptatea și rânduiala tulburate pentru o vreme. Eroină tragică, stăpânește prin inteligență, voință, tenacitate, arta disimulării, tactică psihologică pe toți participanții la praznic pentru a determina deconspirarea răufăcătorilor.
      Țese aluzii, provoacă pe Calistrat Bogza, analizează baltagul și povestește despre mort ca și cum ar avea o comunicare neștiută cu el. În punctul culminant, repovestește crima și împinge pe Gheorghiță la săvârșirea actului justițiar. Intransigența aparține eroilor sadovenieni prin imperative morale ancestrale: ”Cine ucide om- spune un personaj- nu se poate să scape de pedeapsa dumnezeiască”.

      – prezentarea a două elemente ale textului narativ, semnificative pentru personaj ( de exemplu: actiune, conflict, relatii temporale si spatiale, incipit, final, constructia subiectului, particularitati ale compozitiei, perspectiva narativă, tehnici narative, modalităţi de caracterizare, limbaj etc. );

      În ceea ce privește modurile de expunere prezente, narațiunea este preponderentă, pasajele descriptive fixează diferite aspect ale cadrului sau elemente de portret fizic, individual ( portretele Vitoriei și al lui Gheorghiță), și colectiv ( muntenii ,,locuitorii de sub brad”). Narațiunea este nuanțată de secvențele dialogate sau de replici ale Vitoriei, cum este laitmotivul rostit de femeie în căutarea sotului, la fiecare popas: ,,Nu s-a oprit cumva…astă-toamnă un om cu un cal negru țintat în frunte? Mie să-mi spuneți cine ați văzut un om de la noi, călare, pe-un cal negru țintat în frunte și-n cap cu căciulă brumărie.”

      Timpul derulării acțiunii este vag precizat, întâmplările petrecându-se din toamnă până în primavară, ,,aproape de Sf. Andrei”, ,,În Postul Mare”. Cadrul acțiunii este satul Măgura Tarcăului, zona Dornelor și a Bistritei, dar si cea de câmpie, Cristești, în Balta Jijiei. Fiind un roman realist, pentru veridicitate, traseul urmat de Vitoria si Gheorghiță conține toponime existente pe hartă. Romanul este de asemenea o scriere ficțională cu valențe mitice, astfel romancierul imaginează satul Lipanilor și alte toponime simbolice: satul Doi Meri, râul Neagra.

      Romanul este structurat in șaisprezece capitole, cu acțiune desfășurată cronologic, urmărind momentele acțiunii.
      Prima parte, capitolele I-VI, prezintă frământările Vitoriei în așteptarea soțului și pregătirile de drum, incluzând expozitiunea (prezentarea satului Măgra Tarcăului, portretul fixic al Vitoriei care își așteaptă soțul) și intriga (frământările femeii și pregătirile de drum).
      Partea a doua, capitolele VII-XIII, conține desfăsurarea acțiunii și prezintă drumul parcurs de cei doi în căutarea lui Nechifor Lipan. Ei întâlnesc un botez si o nuntă, elemente ce prevestesc îmnormântarea din final.
      Partea a treia, capitolele XIV-XVI, prezintă sfârșitul drumului, ancheta poliției, îmnormântarea, parastasul, pedepsirea ucigașilor. Punctul culminant este reprezentat de reconstituirea fidelă a scenei crimei făcută de Vitoria, care-I surprinde chiar și pe ucigașii Ilie Cuțui și Calistrat Bogza. Deznodământul îl surprinde pe Bogza cerându-i iertare ,,femeii mortului” si faptul că viața merge înainte, Vitoria plănuind ce se va întâmpla de acum încolo în familie.

      Vitoria Lipan este un veritabil ”Hamlet feminin”, personaj complex, din categoria ”oamenilor tari”(Constantin Ciopraga). Ea este exponentul omului de la munte, depozitar al unei filozofii și al unei mentalități ancestrale.