În nuvelă, accentul nu cade pe actul povestirii, ci pe complexitatea personajelor, conferită de ,,acel amestec de bine și de rău ce se află la oamenii adevărați” (G. Călinescu)

      Fiind o nuvelă realist-psihologică, în ,,Moara cu noroc” de Ioan Slavici conflictul cenral este cel moral-psihologic, conflict interior al personajului principal, iar în caracterizarea și individualizarea personajelor se utilizează tehnici de investigare psihologică. Ca trăsături realiste se remarcă: atitudinea critică față de aspecte ale societății (dorința de înavuțire), verosimilitatea intrigii și a personajelor, obiectivitatea perspectivei narative, personajele sunt condiționate de mediu și epocă, tehnica detaliului în descriere și portretizare, dialogul viu, limbajul autentic.

      – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la conflictul/conflictele din romanul studiat;

      Ghiță este cel mai complex personaj din nuvelistica lui Slavici, destinul său ilustrând consecințele nefaste ale setei de înavuțire. Personajul este construit gradat, prin surprinderea etapelor transformărilor psihologice, a măcinării interioare a acestuia. Ghită parcurge un traseu sinuos al dezumanizării, cu frământări sufletești și ezitări. El ezită între calea simbolizată de Ana (valorile familiei, iubirea) și cea simbolizată de Lică (bogăția), arătându-se slab în fața tentației si de aceea sfârșește tragic.

      Din punct de vedere social, Ghiță este un cizmar care își dorește să se îmbogățească luând în arendă moara. Din punct de vedere moral, el este un om onest, care trăiește în conformitate cu normele colectivități, fiind si un soț și tată iubitor. Din punct de vedere psihologic, Ghiță este un bărbat puternic, care își asumă responsabilitatea pentru întreaga familie, ignorând însă avertismentele bătrânei.

      – evidenţierea unei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două episoade/citate/secvenţe comentate;

      Ghiță este deschis față de Ana și față de bătrână, cu care discută planurile, dar el ia decizia finală. Astfel, inițial, Ghiță trăiește într-un echilibru emoțional, dragostea pentru Ana, bucuria câștigului și validarea socială, făcându-l să depășească momentele de neliniște.

      Naratorul obiectiv își lasă personajele să-si dezvăluie trăsăturile în momente de încordare, notându-le gesturile, limbajul, prezentând relațiile dinre ele (caracterizare indirectă), dar realizează și portrete sugestive (caracterizare directă). Sunt utilizate , de asemenea, si mijloace de investigație psihologică precum: scenele dialogite, monologul interior adresat, stilul indirect liber, notația gesticii, a mimicii și a tonului vocii.

      Ghiță este capul familiei. El se dovedește un om de actiune, bun gospodar, om harnic, blând si cumsecade, care dorește să agonisească atâția bani cât să angajeze vreo zece calfe cărora să la dea de cârpit cizmele oamenilor. Această dorința e firească și nu-i depășește puterile.

      Apariția lui Lică la Moara cu noroc tulbură echilibrul familiei, dar și pe cel interior al lui Ghiță. Prin intermediul monologului interior sunt redate gândurile și frământările personajului, realizându-se autocaracterizarea: ,,Ei! Ce să-mi fac?....Asa m-a lăsat Dumnezeu!....Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea? Nici cocoșatul nu e însuși vinovat că are cocoașe în spinare.” Și sub pretextul că o forță superioară îl coordonează, Ghiță devine laș, fricos și subordonat Sămădăului, depărtându-se din ce în ce mai mult si de Ana.

      Chiar Lică îl caracterizează în mod direct pe Ghiță, dându-și seama că acesta este om de nădejde, spunând: ,,Tu ești om, Ghiță, cu multă ură în sufletul tău, și ești om cu minte: dacă te-aș avea tovarăș pe tine, aș râde și de dracul și de mumă-sa […]”
      Uciderea Anei reprezintă momentul maxim al dezumanizării lui Ghită. Cârciumarul își ucide nevasta, pentru că nu poate accepta trădarea acesteia. Uciderea lui Ghită este un act justițiar, iar focul de la moară are rol purificator.

      Ghiță este caracterizat în mod direct de către narator prin:
      -portret fizic: ,,înalt și spătos”;
      -portret moral: ,,om harnic si sârguitor”; ,,era mereu așezat și pus pe gânduri”; ,,om cu minte”.

      Ghiță este caracterizat în mod direct:
      -de bătrână: ,,ginere harnic”; ,,harnic și strângător”;       -de Lică: ,,ești om cu minte: dacă te-aș avea tovarăș pe tine, aș râde și de dracul și de mumă-sa[…]”
      -de Ana: ,,muiere îmbrăcată în haine bărbătești”.

      Ghiță se autocaracterizează , asemănându-se cocoșatului nevinovat de cocoașa pe care o duce în spate, ceea ce arată că el conștientizează atât patima care îl domină, cât și neputința de a-si controla slăbiciunea: Ce să-mi fac dacă e în mine ceva mai tare decât voința mea? Nici cocoșatul nu e însuși vinovat că are cocoașe în spinare.”

      Caracterizarea indirectă se realizează prin surprinderea gradată a etapelor degradării umane și psihologice a personajului, care poate fi perceput drept ,,un Lică în devenire” (Magdalena Popescu)

      – ilustrarea a două componente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale nuvelei studiate, semnificative pentru construcţia personajului ales (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia subiectului, perspectivă narativă, modalităţi de caracterizare, registre stilistice, limbajul personajelor etc.);

      Naratorul este obiectiv, narațiunea făcându-se la persoana a III-a. Perspectiva narativă este ,,din spate”, naratorul știind mai multe decât personajele sale, comportându-se ca un regizor, fiind omniscient si omniprezent. Vocea obiectivă a naratorului este dublată de vocea auctorială a bătrânei, ce reprezintă destinul și trimite semnale prevestitoare pentru finalul tragic.

      Incipitul nuvelei are valoarea unui prolog, prefigurând desfășurarea evenimentelor. Este reprezentat de discuția dintre bătrână si Ghiță, ginerele ei, pe tema plecării din sat și a arendării morii cu noroc. Dialogul pune în lumină conflictul dintre generații, cea conservatoare, legată de valorile tradiționale, și cea modernă, doritoare de a-și crea propriul drum în viață.
      Cuvintele bătrânei reprezintă vocea auctorială, moralizatoare, funcționează ca avertisment legat de valorile ce ar trebui prețuite si au rol anticipativ, anunțând cele două component ale conflictului interior al lui Ghiță: dragostea pentru familie și dorința de îmbogățire. Răspunsul lui Ghiță arată tăria de caracter a personajului, care își asumă responsabilitatea pentru întraga familie.

      Finalul nuvelei are valoarea unui epilog, prezentând evenimentele care au loc după deznodământul nuvelei: bătrâna se întoarce cu cei doi copii și privește ruinele hanului. Replica sa, ,,se vede c-au lăsat ferestrele deschise”indică efectele faptului că cei doi soti au permis intruziunea unei persaone srăine în intimitatea relației lor, ceea ce a distrus tot ceea ce acumulaseră.
Astfel, nuvela se încheie simetric cu replica bătrânei:,,simteam eu că nu are să iasă bine, dar așa le-a fost dat”, care dezvoltă tema destinului implacabil.