Citat: Sufletul omenesc este alcătuit în afară de instincte şi dintr-o funcţie creatoare de iluzii, despre care nu poţi să ştii când devin autosugestii şi orice sinceritate trebuie suspectată numai cu măsură. (Camil Petrescu)

      "Patul lui Procust", cel de-al doilea roman al lui Camil Petrescu, apare in 1933 februarie la Editura "Nationala Ciolnei" in doua volume.

      Aparut la numai trei ani dupa "Ultima nopate de dragoste, intaia noapte de razboi", acesta constituie un eveniment deosebit, cu totul novator pentru literatura romana, consolidand astfel romanul romanesc modern.

      Novator al autenticitatii, substantialitatii si al relativismului, Camil Petrescu realizeaza in acest roman adevarate dosare de existenta, toate fiind confesiuni de constiinta, pe care fiecare personaj-narator le face fireste la persoana I pe baza reflectarii realitatii in propria constiinta. Despre acest roman criticul Nicolae Manolescu opina ca e o forma de garantare a autenticitatii realitatii si impresiilor, inraurita de Stendhal si de Gide, creatorii dosarului de existente.

      Daca in "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", autorul se substituie personajului Stefan Gheorghidiu, ilustrand realitatea printr-o singura constiinta, in "Patul lui Procust", vocea autoriala se face auzita prin fluxul constiintei personajelor-naratori, care se confeseaza si anume: Fred Vasilescu, G.D.Ladima, Doamna T, Emilia Rachitaru, a celorlalte personaje secundare: Penciulescu, Ciobanoiu si a autorului insusi, toate exprimand, intr-o unitate evidenta, viziunea artistica a lui C.Patrescu.

      Romanul este alcatuit din note care subtiaza si concureaza textul principal. Aceste note corespund programului enuntat de scriitor: In mod simplu voi lasa sa se desfasoare fluxul amintirilor. Dar daca tocmai cand povestesc o intamplare, imi aduc aminte, pornind de la un cuvant de o alta intamplare? Nu-i nimic, face un soiu de paranteza.

      Modalitatea narativa se remarca, prin prezenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese apropierea acestuia de evenimente, pana la substituirea lui de catre personaj. Perspectiva temporala este discontinua, bazata pe alternanta temporala a aevenimentelor, pe dislocari sub forma de flash-back si feed-back.

      Perspectiva spatiala reflecta un spatiu real, casa Emiliei, redactia ziarului, etc., dar mai ales un spatiu imaginar inchis, al ramantarilor, chinurilor si zbuciumului din constiinta personajelor.

      Ca modalitate estetica, se manifesta memoria afectiva, cea care aduce, in timpul obiectiv al relatarii intamplarilor petrecute in timpul subiectiv al amintirilor. Structura romanului este complexa, determinand compozitia pe mai multe planuri narative care se intersecteaza si se determina reciproc: trei scrisori ale doamnei T. adresate autorului, jurnalul lui Fred Vasilescu, cu o confesiune care cuprinde si scrisorile lui G.D.Ladina si comentariile Emiliei Rachitaru, fiind partea cea mai extinsa din roman si avand titlu "Intr-o dupa amiaza de august, Epilog I care apartine lui Fred Vasilescu, Epilog II subintitulat "Povestit de autor, apartinand scriitorului insusi cat si notele de subsol care expliciteaza si incheaga intr-un tot unitar planurile narative ale romanului.

      Tema romanului ilustreaza problematica fundamentala a prozei camilpetresciene, drama iubirii si drama intelectualului lucid, inflexibil si intransingent, insetat de atingerea absolutului in iubire si in demnitate umana.

      Elementele de noutate estetica ale romanului camilpetrescian sunt bine conturate in roman: substantialitatea este evidenta prin cele doua aspecte ale existentei umane, iubirea si demnitatea, ralativismul este prezent prin viziunea diversificata a iubirii si demnitatii, reflectate diferit in constiinta mai multor personaje, autenticitatea este receptarea realitatii in propria constiinta, de catre fiecare personaj in parte dosare de existenta.

      Naratiunea se face la persoana I fiind modul de relatare al fiecarui erou care se confeseaza.

      Stilul anticalofil presupune exprimarea concisa si exacta a ideilor, trairilor, conceptiilor ca intr-un proces verbal. Titlul este o metafora, "Patul lui Procust" face trimitere directa la o poveste mitologica din antichitate, conform careia talharul Procust din Atica aducea oaspeti la han si ii silea sa incapa perfect in singurul pat existent, socotit de el ca spatiu real.
      Orice nepotrivire a calatorului in patul lui Procust, atragea dupa sine ciuntirea omului, daca acesta era prea lung, sau, dimpotriva, intinderea lui, daca acesta era prea scurt, pana cand individul se potrivea exact masurarii impuse.

      Titlul romanului imagineaza societatea ca pe un pat al lui Procust, ca spatiu limitat, in care valorile intelectuale si orice aspiratie catre un ideal respins de societate sunt ostracizate. Ea impune tuturor oamenilor un tipar fix de existenta si oricine se abate de la regulile sociale stricte este supus deformarilor chinuitoare, carara nu le rezista.

      Dupa cum insusi autorul marturisea, actiunea romanului are loc, "in sens strict [] intr-un pat" care constituie o ambianta pentru ilustrarea vietii literare, politice si financiare a societatii romanesti, intre anii 1926-1928.

      Inceputul este realizat printr-o adresare directa, constand in mustrarile pe care doamna T le face autorului si pe care aceasta le explica in subsolul primei pagini.

      Sub aparenta unui tanar superficial, pe care “banda” il considera valoros pentru ca era plini de bani, boem, snob si prost, Fred este un intelectual lucid, ce dezvaluie acea vibratie melodioasa, calma pe care o au toti oamenii, fruntasi adevarati in activitatea lor, orisicare ar fi ea:arta, politica, militarie, acrobatie, dans modern, destin de Don Juan sau box”.

      Fred considera ca trebuie sa traiasca in mod direct ceea ce i-a comandat amorul propriu, experienta traita constituid un adevarat “memoriu de cariera”.El isi ascunde adevarata natura spirituala, intrucit in esenta, contrasteaza flagrant cu mediul inconjurator, cu lumea superficiala al carei stil l-a adoptat, prefacindu-se ca apartine societatii moderne, meschine si dominante de parvenitism.

      Cu toate ca este indragostit total si definitiv de doamna T, Fred o evita, fiind capabil sa paraseasca o femeie care-i este superioara, probabil din cauza aceluiasi orgoliu se indivualizeaza personajele lui Camil Petrescu.Dragostea pentru doamna T, ramine o enigma, iar moartea lui in accidentul de avion poate fi si o sinucidere, motivul fiind ascuns cu grija, ca si in cazul lui Ladima.

      Ambele destine, al lui Ladima si al lui Fred, sunt dramatice prin intensitatea iubirii, desi una reprezinta imaginea rasturnata a celeilalte: Ladima trebuie sa-si diminueze capacitatea spirituala, sa coboare la nivelul vulgaritatii Emiliei, Fred, dimpotriva, simte ca este sub iubirea superioara doamnei T, temindu-se ca n-ar putea da atit de multa dragoste cita I se cere.

      Legatura celor doua destine este intimplatoare, prin scrisorile lui Ladima, pe care Fred le citeste cutremurat, intelegind dincolo de cuvinte tragedia prietenului sau, cu care altmiteri, comunicase, printr-un flux spiritual, dincolo de ratiune : “Era singurul pe lume caruia i-as fi incredintat taina, pe care n-o stiu nici parintii mei, faptul cimplit care este cancerul vietii mele, care ma face sa fug de-o femeie iubita.Posibilitatea de a povesti cuiva cit sufar m-as fi usurat poate ca filtrarea singelui”.

      Reactia lui de a fura scrisorile lui Ladima, care, chiar dupa moartea acestuia, l-ar fi putut compromite , este determinata de simtul onoarei de a pastra secretul rusinos al omului pe care-l cunoscuse demn si incapabil de compromisuri, inflexibil.

      Personalitatea lui Fred Vasilescu se mentine enigmatica, sfirsitul sau pendulind intre accident de avion si sinucidere. El moare brusc, a doua zi dupa predarea caietelor in care confesiunile lui sunt o permanenta autointrospectie, ca si cind scrisul l-ar fi ajutat sa se izbaveasca de suferinta prin analiza lucida a “cancerului” vietii lui, iubirea.

      Taina iubirii lui reintra, prin moartea eroului, in circuitul marilor taine ale Universului: “Taina lui Fred Vasilescu merge poate in cea universala, fara niciun moment de sprijin adevarat, asa cum , singur a spus-o parca, un afluent urmeaza legea fluviului”. Fraza care incheie romanul, ca o concluzie ideatica sugestiva pentru conceptia estetica a lui Camil Petrescu.

      Nu se poate face o delimitare transanta intre scrierile publicate de Camil Petrescu dupa cel de-al doilea razboi mondial si cele aparute anterior. Scriitorul si-a convins inca de la primele lui manifestari cititorii ca nu trebuie confundat cu un simplu producator de carti, livrate in ordine cronologica, ca actul creatiei este pentru el o experienta existentiala, care il angajeaza total.