Romanul ”Moromeții” a fost publicat în două volume (1955, 1967) care reconstituie imaginea unui univers aflat la răscruce. În al doilea volum, diferit ca problematică și ca modalitate de primul , autorul reia personajele principale din primul volum și le adaugă altele noi. Viața satului Siliștea-Gumești trece prin reforma agrară din 1945 și prin transformarea socialistă a agriculturii după 1949.

      Tema confuntării omului cu Timpul este surprinsă în volumul II prin lupta între mentalitatea tradițională a țăranului și noua mentalitate colectivistă impusă.

      Prin ”Moromeții” Marin Preda propune un univers sătesc autonom, fără ecouri din Slavici, Sadoveanu sau Rebreanu. El impune un alt tip de țăran-țăranul-filozof, singurul de acest fel din literatura română, și dă prozei țărănești o dimensiune psihologică profundă.

      Personajul central Ilie Moromete, în volumul al II-lea, intră într-o zonă de umbră. Ideea pe care, în ciuda unei lumi în declin, rezistența sa morală o transmite, rămâne un element esențial al mesajului acestui volum.

      – prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al personajului ales, prin raportare la conflictul/conflictele din romanul studiat;

      Social, Moromete este țăranul mijlocaș confruntat cu noi realități, cărora trebuie să li se adapteze. Volumul II debutează cu o întrebare retorică: ” În bine sau în rău se schimbase Moromete?” Inițial, se apucă de negoț și prosperă, cumpără pământurile familiei înapoi, dar îl retrage pe Niculae de la școală.
      Catrina îl părăsește când află că a fost să convingă băieții să vină de la București acasă. După război, sub colectivizare, își pierde prestigiul de altădată, dar îl regăsim puternic în polemică în discuțiile cu Niculae, cu bătrânii liberali sau cu autoritățile pentru susținerea candidaturii lui Țugurlan. Moartea sa este moartea unei clase, dar mentalitatea sa se transmite pregnant prin ecourile în psihologia lui Niculae.

      Moral, Moromete susține cu intransigență poziția sa în fața istoriei . Nu acceptă renunțarea la identitatea sa dialogică: ” Să nu mai pot eu să vorbesc ce vreau?”-îl întreabă pe Țugurlan. Spre deosebire de cei care se adaptează fără să pună în discuție semnificațiile schimbării sociale, Moromete își păstrează verticalitatea concepției asupra rostului țăranului român.

      Psihologic, Moromete dovedește încredere în ceea ce știe că este bine. Deși trece printr-o serie de încercări- moartea lui Nilă, refuzul băieților de a se întoarce, separarea de Catrina, opoziția lui Niculae, colectivizarea, acestea nu îi schimbă esențial structura. Psihologia lui Moromete este afectată , eroul pierde respectul de care se bucura altădată din partea celorlalți, dar el este suficient de puternic pentru a găsi o cale de a le depăși.

      Niculae este inițial un antimoromețian ca filozofie a existenței, urmând ca treptat să își schimbe poziția și să accepte superioritatea înțelegerii tatălui său. Social, este surprins pe drumul sinuos al găsirii unei stabilități. Se înscrie la o școală pentru activiștii de partid și se întoarce în sat cu sarcină de la ”județeană”. Prins în intrigi și neacceptând abuzul, este destituit, dar își continuă studiile și se întoarce abia după moartea lui Moromete ca inginer horticol.

      Psihologic și moral, Niculae este un personaj în formare. ” Eu îmi caut eul meu” îi mărturisește personajul tatălui său. Crede cu naivitate în ideologia socialistă ca nouă religie a binelui și a răului, dar, când un sătean moare înecat în apele râului de la marginea satului, este deziluzionat. Prin întoarcerea târzie în sat și reconcilierea cu tatăl său în vis, Niculae pare că și-a găsit identitatea în acceptarea moștenirii sale spiritual-filozofice.

      – evidenţierea unei trăsături a personajului ales, ilustrată prin două episoade/citate/secvenţe comentate;

      O trăsătură reprezentativă a lui Ilie Moromete este spiritul filozofic.

      O secvență reprezentativă pentru trăsătura personajului/ relația între personaje/ este monologul adresat al lui Moromete în care este implicat un personaj imaginar, Bâznae, identificat contextual cu Niculae. Pe o ploaie rapidă de vară, bătrânul Moromete iese în grădină în încercarea de a săpa un șanț în jurul șirei de paie, în timp ce în altă parte a satului se pun la cale schimbări hotărâtoare pentru destinul țărănimii.
      Intuind perfect șubrezimea utopiei comuniste, Moromete combate neînduplecat o orânduire în care vechiul țăran nu mai are loc- ” că vii tu și-mi spui că noi suntem ultimii țărani de pe lume și că trebuie să dispărem”. Personajului își conștientizează condiția și o apără în contextul tulbure al adoptării noilor idei: ” Până în clipa din urmă omul e dator să țină la rostul lui”.
      Superioritatea față de oponentul său imaginar vine din înțelepciune, din susținerea valorilor reale , spre deosebire de vorbele lipsite de fapte ce nu vor trece proba timpului: ” Or să-și șteargă picioarele pe tine, că n-ai știut să faci din ei oameni…” Lupta cu forțele stihiale ale naturii, fără sorți de izbândă, dar dusă până la capăt, este o metaforă a atitudinii asumate a țăranului patriarhal.

      O altă secvență este aceea a întâlnirii imaginare dintre Niculae și tatăl său prin intermediul visului. Revenit de la București ca inginer horticol, Niculae s-a căsătorit în sat cu Mărioara, asistentă medicală la un cămin de copii. După înmormântarea lui Moromete, la parastasul de un an, cuprins de remușcări, Niculae îl visează și se împacă cu el.
      I se justifică și încearcă să-l asigure de bunul mers al lucrurilor: ” Și eu vreau să spun ca și tine că binele n-a pierit niciodată din omenire, dar că trebuie să-l facem pentru toți…” Înțelege abia acum măreția bătrânului țăran, frumusețea gândirii sale, și îl întreabă înduioșat: ” Unde te duci tu acum, încotro o s-o iei după ce deschizi poarta și o să ieși iar la drum?”.
      Este metafora întrebării retorice cu privire la o clasă socială care urmează să își găsească o cale de a supraviețui sub tăvălugul istoriei.

      – ilustrarea a două componente de structură, de compoziţie şi de limbaj ale nuvelei studiate, semnificative pentru construcţia personajului ales (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia subiectului, perspectivă narativă, modalităţi de caracterizare, registre stilistice, limbajul personajelor etc.);
      Incipitul romanului prezintă întoarcerea de la câmp a lui Ilie Moromete împreună cu cei trei fii mai mari, naratorul având și el nesfârșită răbdare, stăruind asupra detaliilor și construind o scenă monumentală, aceea a cinei. Opera se încheie zece ani mai târziu, Niculae devenit inginer horticol si căsătorit cu o fată din sat, Mărioara lui Adam Fântână, află de la Ilinca de faptul că Ilie Moromete s-a stins încet, fără a fi suferit de vreo boală. În finalul romanului, tatăl si fiul se împacă în visul băiatului.

      Planurile narative sunt paralele, destinele familiilor țărănești nu se intersectează. Există planul familiei Moromete și un plan al celorlalte familii din sat. Personajele sunt numeroase, puternic individualizate, intrând în conflicte puternice, fie între ele, fie cu orânduirea socială.

      În roman există mai multe conflicte, care duc la destrămarea familiei Moromete. Conflictul dintre Moromete și fiii săi, Paraschiv, Nilă și Achim, izvorât din mentalitatea diferită, din modul de a înțelege lumea și valorile (pamântul-banii). Conflictul dintre Moromete și soția lui, Catrina, pornește tot de la pământ - un lot al Catrinei, pe care Ilie Moromete îl vinde, dar pe care nici nu îl cumpără înapoi, nici nu pune casa pe numele Catrinei, așa cum a promis. Conflictul dintre Catrina si fiii lui Moromete din prima căsătorie, pe care aceasta i-a crescut de mici, dar acum sunt înveninați de mătușa lor, Maria Moromete.
      Conflictul dintre Ilie Moromete și sora sa, Maria Moromete, poreclită Guica, supărată că fratele său s-a recăsătorit. Conflictul dintre Ilie Moromete si fiul său din a doua căsătorie, Niculae, care își dorește să meargă la școală, fiind ironizat de tatăl său: ,,altă treabă n-avem noi acuma! Ne apucăm să studiem…” , cei doi fiind reprezentanții a două mentalități, două conceptii diferite despre țăran.