Citat: ,, Basmul este […] o oglindire a vieții în moduri fabuloase.”

      ,,Basmul e un gen vast, depășind cu mult romanul, fiind mitologie, etică, știință, observație morală etc. [..]” (George Călinescu, Estetica basmului)

      Conform Dicționarului de termeni literari, basmul este o specie a epicii populare și culte, în proză sau în versuri, unde se narează întâmplările fantastice ale unor personaje imaginare, aflate în luptă cu forțe nefaste pe care reușesc să le învingă.

      Printre trăsăturile basmului se numără: tema luptei dintre forțele binelui și forțele răului; prezența motivelor specifice, cum ar fi împăratul fără urmași, superioritatea mezinului, călătoria inițiatică, recompensa eroului, căsătoria; existența formulelor initiale, mediane și finale; prezența a două tărâmuri, cel real și cel ireal/ întrepătrunderea planurilor real-fabulos; personajele adjuvante, donatori si animaliere; personajele întruchipează valori etice : binele si răul; timpul și spațiul sunt vagi, nedeterminate; folosirea cifrelor și a obiectelor magice; caracterul moralizator-educativ (binele învinge, iar răul este pedepsit).

      Specia literară: Basm cult. În basmul cult autorul preia tiparul narativ al basmului popular, dar reorganizează elementele stereotipe conform viziunii sale artistice si propriului să stil.

      Poveștile lui Ion Creangă au fost publicate in revista ,,Convorbiri literare”, în perioada 1875-1878, și reprezintă latura cea mai cunoscută a creației sale.

      Basmul Povestea lui Harap-Alb a apărut în revista ,,Convorbiri literare”, la 1 august 1877, și a fost considerat de criticul Garabet Ibrăileanu ,,o adevărată epopee a poporului român”.

      Titlul basmului ,,Povestea lui Harap-Alb” este unul explicit, anunțând că textul va prezenta întâmplări din viața protagonistului. Prin folosirea termenului ,,poveste” se face trimitere la caracterul fictiv, nerealist al întâmplărilor narate și în titlu apare și numele personajului principal, Harap-Alb, nume dat de Spân în momentul în care acesta jură că îl va sluji până va muri și va învia.

      Tema basmului este cea a luptei dintre forțele binelui și forțele răului, dar acesteia i se adaugă si tema destinului pe care personajul principal trebuie să îl împlinească, parcurgând un drum inițiatic, în care ar trebui să descopere lumea, dar și să se descopere pe sine.

      Un prim episod ilustrativ pentru textul narativ (şi pentru tema operei) este cel al coborârii fiului de crai în fântâna- simbol ambivalent al vieții și al morții. Convins să se lase însoțit de Spân la primul obstacol greu de trecut- pădurea labirint-” un loc unde i se închide calea și încep a i se încurca cărările”, fiul de crai cade în capcana Spânului. Notația naratorului evidențiază diferența între cele două personaje: ”Fiul craiului, boboc în felul său la trebi de aieste, se potrivește Spânului…”.
      Dacă Spânul are o îndelungă experiență în exploatarea slăbiciunilor celorlalți , fiul de crai, protejat până atunci la casa părintească, ignoră răul. Schimbarea identității înseamnă, de fapt, începutul inițierii sale, iar numele oximoronic dobândit oglindește noblețea sufletească a slugii, contrastul între esență și aparență. Jurământul pe ascuțișul sabiei-simbol heraldic cavaleresc- închide inițierea în limitele sacrului. La ieșirea din fântână, Harap-Alb va fi nevoit să înfrunte sarcinile dificile ale unei noi etape existențiale .

      Un alt episod ilustrativ este cel final, în care are loc pedepsirea răufăcătorului și restabilirea echilibrului. Harap-Alb a traversat etapele inițierii, a devenit îndurător și tolerant, a învățat prudența, răbdarea, valoarea ajutorului, a învățat să ocolească vicleșugurile. Deși este o încercare dificilă, duce Spânului pe fata împăratului Roș și își respectă până la sfârșit cuvântul dat. Spânul urzește planuri de răzbunare și ”icnește în sine”.
      Deconspirat, retează capul lui Harap-Alb, dar este aruncat de cal din înaltul cerului și ucis. Harap-Alb, înviat de apa vie și apa moartă a fetei împăratului Roș, este pregătit să conducă împărăția. Spânul spusese verișoarelor sale: ” Hei, dragele mele vere…d-voastră încă nu știți ce-i pe lume. Dacă dobitoacele n-ar fi fost înfrânate, de demult ar fi sfâșiat pe om”. Filozofia sa de viață este infirmată. Harap-Alb dovedește milă și prietenie față de cel lipsit. Triumful moral al binelui reface ordinea și firescul lumii, într-o concluzie în final pozitivistă a autorului.

      În ,,Povestea lui Harap-Alb”, tema este dezvoltată pe motivele specifice lumii basmului popular: motivul împăratul fără urmași (Împăratul Verde), motivul superiorității mezinului (Harap-Alb), motivul podului (trecerea în alt orizont existențial), motivul călătoriei inițiatice, motivul inversării rolurilor, motivul probelor ( proba milei, proba curajului, probele Spânului, probele Împăratului Roșu, proba fetei ), motivul recompensării eroului, motivul căsătoriei.

      Naratorul este obiectiv, omniscient și omniprezent, narând la persoana a III- a, însă obiectivitatea nu este totală, în text apărând câteva interventii subiective și adresări directe către cititori: ,,Dar iar mă întorc și zic: mai știi cum vine vremea?” . Spre deosebire de basmul popular , narațiunea se îmbină cu dialogul, funcțiile acestuia fiind multiple: dinamizarea actiunii, rol în caracterizarea personajelor, asigurarea progresiei evenimentelor. Astfel se asigură și caracterul scenic al textului.

      Relația incipit-final evidențiază organizarea simetrică a textului, formula inițială și cea finală realizând legătura dintre universal fabulos al operei și universul real al cititorului. Apare aici și un alt element de originalitate al basmului creat de Ion Creangă, autorul îndepărtându-se de stereotipia formulelor consacrate ale speciei, prin note realiste: ,,Amu, cică era odată, într-o țară…” / ,,Şi-a durat veselia ani întregi, si acum mai tine încă, cine se duce pe acolo bea si mănâncă, iar pe la noi cine are bani bea si mănâncă, iar cine ne se uită și rabdă” .

      Incipitul operei este reprezentat de formula inițială, al cărei rol este de a realiza legătura dintre realitate și planul fabulos si de prezentarea reperelor spațio-temporale ,,o țară”, ,,odată”, ambele situate în zona vagului, a nedeterminbatului, asigurând generalitatea evenimentelor si a personajelor. Este surprinsă și situația de echilibru: un crai avea trei feciori.

      Finalul operei este unul închis, reprezentat de victoria binelui asupra răului, prin uciderea Spânului de către cal. Este și un final fericit, fiul de crai încheindu-și călătoria inițiatică, fiind recompensat prin căsătoria cu fiica Împăratuui Roșu și prin dobândirea împărăției unchiului său. Basmul se încheie cu surprinderea dimensiunilor hiperbolice ale nunții împărătești, la care participă naratorul însuși, acesta autocaracterizându-se ironic drept: ,,un păcat de povestariu, fără bani în buzunariu”.

      Elementele de originalitate ale basmului ,,Povestea lui Harap-Alb” sunt : cea de a doua temă, cea a destinului ce trebuie împlinit; numărul mare de probe la care este supus personajul principal; caracterul scenic al textului, reiesit din îmbinarea narațiunii cu dialogul; formulele de incipit și de final, diferite de cele specifice basmului popular; spre deosebire de basmul popular, personajul principal este unul dinamic, care evoluează, un personaj fără puteri supranaturale, ce se maturizează pe parcursul călătoriei.

      O caracteristică ce individualizează opera lui Ion Creangă este oralitatea, asigurată în text, printre altele, de: expresii populare (,,vorbă să fie”); exclamații retorice (,,Ce să vă spun mai mult!’’); imprecații (,,dormire-ati somnul cel de veci”); expresii idiomatice (,,a strica orzul pe gâște”) și alta este umorul, reieșit din: exprimarea mucalită (Să trăiești trei zile cu cea de-alatăieri”); porecle și apelative caricaturale (,,Buzilă”); caracterizări pitorești ( Gerilă, Setilă).

      Reperele spațio-temporale nu sunt precizate cu exactitate în aceste basm, cu scopul generalizării mesajului operei. Ca timp al acțiunii apare adverbul ,,odată”, ce fixează evenimentele în atemporalitate, iar spațiul este ,,o țară”, adică împărăția craiului. Pe parcursul desfășurării acțiunii sunt specificați mai mulți indici spatiali, care dobândesc o valoare simbolică:
podul (are rolul de a lega universul cunoscut de o lume diferită, cu reguli noi, face trecerea de la inocență la maturitate); pădurea ( devine pădurea-labirint, simbol al morții și al regenerării, al căutării propriei identități); fântâna ( coborârea în fântână este echivalentul coborârii în infern sau echivalentul unui botez, protagonistul primind un nume care îl individualizează); curtea Împăratului Verde; curtea Împăratului Roșu.

      ,,Povestea lui Harap-Alb” este un basm cult având ca particularități: reflectarea concepției despre lume a scritorului, individualizarea personajelor, oralitatea și umorul, dar, asemenea basmului popular, pune în evidență idealul de dreptate, de adevăr si de cinste.