Citat: ,,Ca în geometrie înțeleg prin poezie o anumită simbolistică pentru reprezentarea formelor posibile de existență, întrucât există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminous, unde se întâlnește cu poezia.” (Ion Barbu)

      Alături de Tudor Arghezi și Lucian Blaga, Ion Barbu dă conceptului modern de poezie noi valori, impunznd o viziune poetică originală.

      Matematicianul Dan Barbilian devine poet din ambitia de a-i demonstra colegului și prietenului său, Tudor Vianu, că poate face literatură. Astfel, lirica lui Ion Barbu ilustrează, după propria mărturisire ( !citatul de mai sus!) relația dintre matematică și poezie.

      Ion Barbu este exponentul cel mai de seamă al ,,poeziei pure” în literatura română, concept impus de poetul francez Stéphane Mallarmé si apoi de discipolul său, Paul Valéry.

      În creația lirică a poetului, Tudor Vianu desprinde trei etape esențiale: etapa parnasiană (1919-1920, din care fac parte poezii ce exprimă puternice trăsături parnasiene, ,,Lava”, ,,Munții”, ,,Copacul”); etapa baladică și orientală (1921-1925, ce evocă o lume pitorească, de inspirație balcanică sau autohtonă, în această etapă înscriindu-se și opera ,,Riga Crypto și lapona Enigel”); etapa ermetică (1925-1926, etapă marcată de un limbaj criptic, încifrat, o exprimare abreviată, uneori în cuvinte inventate, cuprinde poezii ca ,,Oul dogmatic”, ,,Din ceas dedus”).

      Opera ,,Riga Crypto și lapona Enigel” a fost publicată inițial în 1924, apoi integrată în ciclul ,,Uvedenrode”, din volumul ,,Joc secund”, publicat în 1930, si este subintitulată de autor ,,Baladă”, deoarece este o poveste stranie de dragoste cu aspect de cântec medieval, spus de un menestrel,, ,,la spartul nunții, în cămară”. Opera răstoarnă însă conceptul tradițional, realizându-se în viziune modernă, ca un amplu poem de cunoastere si poem alegoric.

      Tema operei este ilustrarea unei povești de iubire imposibilă, deoarece fiintele care ar putea alcătui cuplul erotic fac parte din lumi diferite, incompatibile: Enigel-regnul animal; Crypto-regnul vegetal.

      În opera ,,Riga Crypto și lapona Enigel” observăm interferența genurilor, scenariul epic fiind dublat de caracterul dramatic si de lirismul de măști, personajele având semnificație simbolică.

      Titlul operei trimite cu gândul la marile povești de dragoste din literatura universală, numind cele două personaje ale cuplului, ce apartin celor două regnuri, vegetal și animal.
Astfel, Crypto, craiul ciupercilor, are un nume predestinat, ce trimite la închidere, izolare, mediul său de viață fiind umbra, întunericul, umezeala ( numele provine din grecescul kryptos-ascuns, secret; ciupercile-plante inferioare, fără flori, care se înmultesc prin spori). În schimb, Enigel este ființa umană, venită din zonele nordice, care aspiră la o lume solară, a luminii și căldurii ( posibila etimologie a numelui: cuvântul suedez enigel-înger, latinescul angelus-înger).

      În ceea ce privește compoziția și structura, poemul ,,Riga Crypto și lapona Enigel” este alcătuit din douăzeci și sapte de strofe (27), cele mai multe fiind catrene, există însă și strofe formate din cinci, șase sau șapte versuri.

      La nivel formal, opera este alcătuită din două părți distincte, ce reprezinta câte o nuntă: una reală, la care menestrelul este indemnat să cânte despre o altă nuntă, una imposibilă și deturnată ( pentru că Riga se căsătorește până la urmă cu măselarița).

      Formula literară este aceea de ,,poveste în poveste” sau ,,povestire în ramă”, rugămintea nuntasului devenind rama sau prologul poeziei: ,,[…] Zi-mi de lapona Enigel/ Şi Crypto, regele ciupearcă!”

      Primele patru strofe se constituie într-un prolog ce fixaeză cadrul in care este spusă povestea, momentul nefiind unul întâmplător, ,,la spartul nunții, în cămară”, repetarea cântecului și tonul ales trimițând la scopul său inițiatic, al prevenirii mirilor asupra nunților incompatibile.

      Partea a doua a baladei este alcătuită din mai multe secvente poetice în care se derulează povestea imposibilei iubiri dintre ,,regele ciupearcă“ si fata laponă. Debutul acestei părți se constituie într-o expozițiune, prezentându-se personajele și modul lor de viață. Crypto își desfașoară existența într-un spațiu umed, ferit de lumină (,,pe pat de râu și-n humă unsă”), condiția sa neobișnuită fiind incapacitatea de a înflori, care-I conservă astfel existența, stârnind invidia supusilor.

      Enigel, ,,lapona mică, liniștită”, trăiește într-o lume a frigului permanent, a ghețurilor veșnice, nu poate rămâne într-un singur loc, pentru ea viața fiind o continuă căutare, o permanentă încercare de redobândire a stării inițiale, edenice.

      Întâlnirea celor două personaje se face în spațiul oniric, astfel fiind posibilă comunicarea. Enigel adoarme, iar Crypto săvârșește un ritual al pețitului, îndemnând-o pe fată să rămână în ținuturile sale, îmbiind-o cu ,,dulceață”și ,,fragi”, cerere refuzată, la fel ca și următoarea, aceea de a-l culege. Răspunsul fetei sugerează aspirația solară și , implicit, apartenența celor doi la lumi diferite.

      Soarele este perceput de rigă ca o amenințare ,,…de soare,/Visuri sute, de măcel,/Mă despart. E roșu, mare,/ Pete are fel de fel; /Lasă-l, uită-l Enigel/ În somn fraged si răcoare.” Aspirația spre umbră nu poate fi înțeleasă de Enigel, care aspiră spre soare, simbol al condiției superioare, ,,Mă-nchin la soarele-nțelept”.

      Riga Crypto, lipsit de atributele spirituale ale ființei superioare, sfârșește tragic încercarea de a depăsi barierele existenței, surprins de soare, devine ceea ce era: finalul baladei duce povestea în anecdotic, în legendă, dând o explicație pentru originea ciupercilor otrăvitoare si , simbolic, pentru nebunie. Sub puterea soarelui, Crypto este nevoit să intre în ciclul normal al vieții sale, este ,,condamnat” la nuntire, dar în cadrul propriului regn, cu o plantă otrăvitoare, cu aceleași caracteristici ca și el ,,măselarița mireasă”.

      Particularități stilistice: stilul poemului barbican este dominat de elemente-simbol. Poetul folosește un limbaj oral, familiar, narativ, ce face din poem o creație alegorică și filozofică, trimițând și la filonul popular prin utilizarea unor cuvinte precum: ,,iacă”, ,,puiacă”. Modurile de expunere folosite sunt narațiunea și dialogul, alegoria ideatică fiind transpusă într-o ,,poveste în ramă”.

      Ca elemente de prozodie remarcăm strofele inegale, cu 4, 5 sau 7 versuri, versurile cu măsură variabilă, de la 5 la 9 silabe și o îmbinare savantă de rimă încrucișată, îmbrățișata și monorimă.

      Poemul ,,Riga Crypto și lapona Enigel” reiterează drama incompatibilității din ,,Luceafărul” eminescian, în care spirite aparținând unor lumi diferite tânjesc spre universuri opuse condiției lor. Nu întâmplător, Ion Barbu însusi își numea poemul ,,un Luceafăr întors”.

      Deși subintitulat baladă, ,,Riga Crypto și lapona Enigel”este un amplu poem filozofic care se fundamentează pe procedeul alegoriei (alegoria incompatibilității erotice, în iubire). Se remarcă intenția modernistă a recuperării epicului, subordonat însă unui lirism esențial ce surprinde lumea în cordonatele ei eterne.