Ion
Liviu Rebreanu
~ 1920 ~
Citat:
El singur e mai mult o întreagă epocă literară. "Ion" e
suficient ca să înfrunte timpul încă mult, foarte mult timp de
acum încolo.
(Camil Petrescu)
,,[…]cea mai puternică creație obiectivă a literaturii
române.”
( Eugen Lovinescu)
Specia literară: Având ca trăsături amploarea acțiunii,
desfășurarea pe mai multe
planuri, conflictul complex, prezența unor personaje numeroase si
realizarea unei imagini ample asupra vieții, opera literară ,,Ion”
aparține speciei literare roman.
Opera literară ,,Ion”, de Liviu
Rebreanu este un roman realist de tip obiectiv, aparținând prozei
interbelice și, de asemenea, un roman social, cu tematică rurală.
Potrivit tipologiei lui Nicolae Manolescu, din lucrarea ,,Arca lui
Noe”, este un roman doric.
Este un
roman realist de tip obiectiv prin specificul relației
narator-personaj și al naratorului (omniscient, omniprezent),
observându-se obiectivitatea/ impersonalitatea naratorului,
narațiunea la persoana a III-a, atitudinea detașată în descriere,
veridicitatea.
,,Ion” este un roman al
marilor conflicte dramatice,
,,al violenței și al barbariei”, care distruge mitul sămănătorist al țăranului idilic, în haine
de
sărbătoare, bucurându-se de munca lui în mijlocul naturii. Este un
roman ce pătrunde în zonele abisale ale psihicului uman, într-o lume
în care legile sunt dure: nu ești ceea ce ești, ci esti ceea ce
ai.
Publicat în 1920, romanul ,,Ion” reprezintă
primul roman al lui Liviu Rebreanu, o capodoperă care înfățișează universul rural
în
mod realist, fără idealizări, nucleul ecestuia aflându-se în
nuvelele anterioare: ,,Zestrea”, ,,Rușinea”. Romanul apare într-o
perioadă de aprinse discuții literare; criticul Eugen Lovinescu,
partizan al înnoirii prozei românesti prin introducerea spațiului
citadin și al tipul intelectualului, salută apariția romanului,
eveniment ,,ce rezolvă o problemă și curmă o controversă”.
Titlul romanului este
unul sintetic, format dintr-un singur cuvânt, Ion,
numele personajului principal, rece si puternic, dar în spatele căruia mocnesc pasiunile.
Tematica romanului. În spirit realist, tema
centrală a romanului este
problematica pământului în viața satului transilvănean de la
începutul secolului XX, în care demnitatea si locul omului în
comunitate depindea de avere, respectiv de cât pământ deținea. Tema
centrală este dublată de tema iubirii, idee evidențiată și prin
titlurile celor două părți ale romanului - ,,Glasul pământului” și
,,Glasul iubirii”. Alte teme importante prezente în roman sunt: tema
destinului (mesager fiind oloaga Savista), tema națională (satul
ardelenesc sub stăpânire austro-ungară), tema familiei ( ilustrată
prin relația dintre soți și prin cea dintre părinți și copii).
În ceea ce privește
timpul și spațiul, acțiunea începe într-o zi de duminică, în care locuitorii satului
Pripas se află la horă, în curtea Todosiei, văduva lui Maxim Oprea.
Incipitul romanului este de tip
captatio benevolentiae, expozitiv, descriptiv, anticipativ (în spirit realist). Opera se
deschide cu imaginea ,,drumului alb” ce duce spre satul Pripas.
Personificat, drumul ,,înaintează vessel” sau ,,urcă anevoie” si are
o dublă functie în roman: cea simbolică, prefigurând drumul sinuos
al destinului personajului principal, și cea estetică, drumul
introducând cititorul în spațiul artistic si redându-l, apoi, în
final, realității.
Finalul este, pregătit
chiar din primele pagini ale operei. Este unul închis, previzibil și
dramatic, opera închizându-se cu uciderea lui Ion care va fi
înmormântat chiar în curtea bisericii nou sfințite. Iertarea și
împăcarea domină finalul, cititorul iesind din spațiul acțiunii cu
imaginea drumului ce se pierde ,,în șoseaua cea mare si fară
început…”
Simetria incipit-final se relevă prin imaginea
drumului personificat și prin cea a troiței de la capătul satului,
imaginea unui Hristos răstignit pe o cruce strâmbă, cu fața
spălăcită de ploi apărând la începutul romanului, în timp ce în
final, pe Hristosul de tinichea ,, o rază întârziată parcă îl
mângâia, zuruindu-i ușor trupul în adierea înserării de toamnă”.
Structura romanului ,,Ion” este
simetrică si circulară, fiind dată de: cele două părți ale romanului intitulate sugestiv
,,Glasul pământului” și ,,Glasul iubirii”, ce fac referire la cele două instincte
de care este dominat, pe
rând, eroul: iubirea pentru pământ și dragostea pentru Florica. Cele
13 capitole ale romanului sunt repartizate simetric, șase, în prima
parte, și șapte, în cea de a doua; titlurile primului și ultimului
capitol: ,,Începutul”, Sfârșitul”; imaginile inițiale și finale din
roman ce au în centru drumul spre Pripas; simetria realizată prin
cele două planuri ale acțiunii: lumea țăranilor și cea a
intelectualilor; hora cu care se deschide și apoi închide romanul,
la care participă toate personajele, care sugerează roata timpului;
reluarea, în plan tematic, a altor structuri narativ: căsătoria din
interes, moartea, sinuciderea prin spânzurare.
Există
două planuri narative ale romanului:
primul plan narativ urmărește destinul lui Ion, fiul
lui Alexandru Glanetașu, care a risipit zestrea soției sale,
Zenobia, lăsându-i moștenire tânărului foarte puțin pământ. Harnic
si mândru, Ion, îndrăgostit de Florica, frumoasă, dar săracă, la fel
ca el, își calcă pe suflet și o seduce, lăsând-o insărcinată pe Ana,
fiica lui Vasile Baciu. Tatăl acceptă până la urmă căsătoria celor
doi și Ion intră în posesia pământului mult râvnit. Ana își da seama
curând de cursa în care a fost prinsă și , după ce dă nastere unui
băiat, Petrisor, se sinucide. Dupa moarea soției si a copilului său,
Ion, încearcă să o recucerească pe Florica, acum căsătorită cu
George Bulbuc. Va fi ucis de aceste când încearcă să pătrundă în
casa lui, știind-o pe Florica singură acasă. Pământul lui Ion ajunge
în proprietatea bisericii, în curtea căreia va fi îmormzntat
protagonistul romanului.
Al doilea plan narativ are în centru destinul familiei
Herdelea: învățătorul Herdelea, doamna Herdelea, fiicele – Laura și
Ghighi, fiul – Titu.
În roman există mai multe
conflicte. Conflicte interioare: cel trăit de Ion, care oscilează inițial între
alegea Anei sau a
Floricăi; conflictul Laurei care încearcă să-și aleagă
mirele, între viitorul medic Ungureanu și preotul Pintea;
conflictul învățătorului Herdelea care trebuie să
hotărască între a vota cu avocatul Grofșoru, reprezentant al
românilor, sau cu cel al autorităților austro-ungare.
Conflictele exterioare apar, în general, între țăranii
înstăriți și cei săraci din sat (Ion – Vasile Baciu; Ion – George
Bulbuc; Ion – Simion Lungu; Ana - Florica), între intelectuali
(familia Herdelea – preotul Belciug), reprezentanții comunității
române și autoritățile austro-ungare.
Modurile de expunere îndeplinesc o serie de funcții
epice în discursul narativ. Descrierea inițială are
atât rol de fixare a coordonatelor spațio-temporale, cât și un rol
simbolic, de anticipare a evenimentelor. Narațiunea obiectivă își
realizează funcția de reprezentare a realității prin absența
mărcilor subiectivității. Dialogul susține
veridicitatea și concentrarea epică.
Secvențe semnificative pentru destinul personajelor
(si pentru tema operei) sunt: hora, acțiunea începând într-o zi de duminică, în care
locuitorii satului Pripas se află la horă, în curtea Todosiei,
văduva lui Maxim Oprea. În centrul adunării este grupul jucătorilor,
iar descrierea jocului tradițional, someșana, este o pagină
etnografică memorabilia, prin portul popular, pașii specifici,
vigoarea dansului,, figurile pitoresti ale lăutarilor.
Așezarea privitorilor reflect
relațiile sociale – fruntașii satului discută separat de țăranii
mijlocasi, asazați pe prispă. Intelectualii satului, preotul și
învățătorul, nu se amestecă în joc, doar privesc ,,petrecerea
poporului”. Rolul horei este de a asigura coeziunea comunității
sătești și de a facilita întemeierea noilor familii, dar se dorește
respectarea principiului economic. Astfel, hotărârea lui Ion de a
lua la joc pe Ana, marchează începutul conflictului. Bataia de la
final, pentru plata lăutarilor, în fapt, pentru dreptul de a o lua
de sotie pe Ana, se termină cu victoria lui Ion și este construită
simetric cu cea de la final, când George îl ucide pe Ion; altă scenă
semnificativă este cea din prima parte a romanului, capitolul
,,Zvârcolirea”, care-l prezintă pe Ion contemplând, în zorii zilei,
fostele pământuri ale familiei.
Exclamă:
,,Cât pamânt, Doamne!”, iar lucrarea pământului schimbă raportul de forțe, omul nu se mai
simte ,,cât un vierme”, ci ,, Se simțea atât de puternic încât să
domnească peste tot cuprinsul”; o altă scenă semnificativă este cea
în care Ion sărută pământul, din capitolul ,,Sărutarea”, din
,,Glasul iubirii”. Ion, posesor al pământului mult dorit ,,Se vedea
acum mare și puternic…” , vine la câmp îmbrăcat de sărbătoare: ,,își
coborî fruntea și-și lipi buzele cu voluptate de pământul ud.”,
imagine ce prevestește moartea protagonistului, având rol
anticipativ.
Cu privire la
mijloacele de caracterizare, se observă că naratorul obiectiv își lasă personajele să-și
dezvăluie trăsăturile în momente de incordare, consemnându-le
gesturile, limbajul, prezentând relațiile dintre ele (caracterizare
indirectă). Fiind omniscient și omniprezent, naratorul realizează și portretul sau biografia
personajelor
(caracterizare directă).
Viziunea artistică a
autorului se evidențiază, în mod indirect, prin reprezentările
autorului în operă (despre univers, destinul creației, condiția
umană) si în mod direct prin mărturisirile personale
cu privire la rolul artistului:
,,Artistul nu copiază realitatea[…]. Realitatea a fost pentru
mine un pretext pentru a crea o altă lume[…]”; atitudinea antcalofilă:
,,nu frumosul, o născocire omenească, interesează în artă, ci
pulsația vieții.”; valoarea etică a artei:
,,Arta n-are menirea să-l moralizeze pe om[…] poate să-l facă
să se bucure că e om si că trăieste, și chiar să-l facă om”; neimplicarea eului în operă:
,,M-am sfiit întotdeauna să scriu la persoana întâi”.
Stilul lui Rebreanu este
sobru, caracterizat prin simplitate, claritate și siguranță. Registrele
stilistice sunt adaptate celor
trei categorii principale de voci narative: intelectualul cu formație bilingvă, țărani, vocea
auctorială,
impersonală a naratorului.
,,Ion” de Liviu
Rebreanu este un roman realist, de tip obiectiv, deoarece are ca trăsături
specificul relației narator-personaj, obiectivitatea/ impersonalitatea
naratorului omniscient care întreține ,,iluzia
realității”,
utilizarea narațiunii la persoana a III-a, atitudine detasată
în descriere, verosimilul întâmplărilor.