Iona
Marin Sorescu
~ 1968 ~
Citat:
,,ca orice om foarte singur, Iona vorbește tare cu sine însuși,
își pune întrebări și răspunde”
Marin Sorescu
,,Îmi vine pe limbă să spun că Iona sunt eu…Cel care trăiește
în Ţara de Foc este tot Iona, omenirea întreagă este Iona, …”
Marin Sorescu
Specie literară: Subintitulată ,,tragedie în patru tablouri”,
piesa ,,Iona” iese
din clasificările clasice, fiind o parabolă dramatică, alcătuită sub forma unui monolog dialogat
(solilocviu), în care
sunt cultivate alegoria și metafora.
Opera ,,Iona” a fost
publicată în 1968 în revista
,,Luceafărul”, fiind inclusă ulterior în trilogia
,,Setea muntelui de sare”, alături de ,,Paracliserul” și ,,Matca”. Cele trei drame
sunt parabole pe tema destinului uman,
reinterpretând trei mituri importante: mitul biblic (Iona), mitul
creației (Paracliserul), mitul potopului (Matca).
Titlul trilogiei este o metaforă ce sugerează setea de
cunoaștere, dorința de absolut fără de care omul nu poate ieși din
absurdul vieții, din automatismul existenței.
Teatrul modern valorifică și reinterpretează miturile.
Astfel, opera lui Marin Sorescu are la origine
povestea biblică a lui Iona, fiul lui Amitai, care
primește misiunea de a propovădui cuvântul Domnului în cetatea
Ninive, dar se sperie și se ascunde pe o corabie cu care fuge spre
Tarsis. Dumnezeu trimite o furtună care îi sperie pe marinari și
aceștia, înțelegând că Iona este cel care a atras mânia lui
Dumnezeu, îl aruncă în valuri.
Inghițit de un pește, din porunca divină, Iona petrece trei zile
în burta acestuia, în
pocăință, fiind lăsat apoi pe uscat, pentru a-și continua misiunea.
Pescarul Iona este diferit de personajul biblic, se află în gura
pestelui la începutul operei, nu săvârșise păcate si nu are
posibilitatea eliberării.
Tema operei ilustrează conflictul interior al omului
singur, care încearcă să se regăsească, dar în același timp ezită în
asumarea propriului destin. Se adaugă
raportul dintre individ și societate, libertate și necesitate,
lipsa de comunicare ca sursă a singurătății. Chiar autorul mărturiseste: ,,am vrut să scriu ceva
despre un om
singur, nemaipomenit de singur” .
Secvențe ilustrative pentru tema solitudinii sunt , pe
de o parte, aceea în care Iona îsi pierde ecoul, la începutul
Tabloului I, fapt ce pare a-i anula chiar existența (,,Gata și cu
ecoul meu…/ Nu mai e, s-a isprăvit. / S-a dus și ăsta. Semn rău”.),
iar pe de altă parte, scena în care protagonistul scrie un bilet cu
propriul sânge, după ce și-a tăiat o bucată de piele din podul
palmei stângi (Tabloul III). El încearcă astfel să comunice cu lumea
si să găsească salvarea. Faptul că tot el găseste biletul si nu-l
recunoaste, accentuează sentimentul acut al singurătătii și ideea că
înstrăinarea de lume conduce la înstrăinarea de sine.
Titlul operei poate fi
interpretat ca trimitere la cuvântul ,,iona”, care în ebraică înseamnă porumbel, o
pasăre văzută ca simbol al libertății. O altă posibilă
interpretare se referă la numele personajului biblic, Iona, proorocul ce revine la misiunea sa,
după cele trei zile
petrecute în burta unui pește. De asemenea, titlul ar putea fi
interpretat ca fiind format din particula ,,io” ( referire la
formula din Evul Mediu – domnul, stăpânul) și ,,na” ( cu sensul
familiar al verbului ,,a lua”), denumind personajul piesei care
apare într-o triplă ipostază: pescar, călător, auditoriu.
În ceea ce privește
structura dramei, piesa este alcătuită din patru tabouri, într-o alternare de
afară (I, IV) și înăuntru
(II, III). Rolul indicațiilor scenice este de a ajuta la
clarificarea semnificațiilor simbolice și de a oferi sprijin pentru
înțelegerea problematicii textului, piesa fiind o parabolă a
căutării spirituale a individului.
Toate gesturile eroului, indicațiile, decorul, totul trebuie
privit în cheie simbolică.
Ca particularități ale construcției
subiectului remarcăm
trăsături ale teatrului modern: prezența unui un singur personaj, element ce duce la renunțarea
la dialog; dispariția conflictului si a intrigii; plasarea acțiunii
în planul parabolei.
Timpul și spațiul au
valoare simbolică în teatrul modern. Precizat în indicațiile scenice
de la începutul fiecărui tablou al piesei, spațiul cu valoare
metaforică aparține aproape exclusiv imaginarului: plaja, burțile
pestilor, moara de vânt. Absența timpului istoric, situarea în
atemporal, demitizarea sunt aspecte ale teatrului modern, relatiile
temporale reliefând perspectiva discontinuă a timpului psihologic ce
potențează starile interioare ale personajului.
Conflictul specific teatrului classic, confruntarea
dintre personaje, lipsește în opera lui Marin Sorescu.
Conflictul este aici ilustrat de drama existențială a
protagonistului Iona. Imagine a omului modern, Iona trăiește un
conflict cu sinele, conflict de esență tragică, într-o intrigă
nascută din diferența dintre ideal și realitatea de a trăi într-un
orizont închis ca într-o burtă de pește.
Iona este un
personaj-idee, care întruchipează, în mod alegoric,
singurătatea și cautările omului modern. Statutul său social, de pescar, are în
piesă un rol simbolic în ceea ce privește comportamentul
uman: el reprezintă figura speranței eterne. Actul de a pescui
semnifică nevoia de cunoaștere si autocunoaștere.
Mijloacele de caracterizare, directe și indirecte, sunt specifice personajului dramatic
(limbaj, gesturi, acțiuni simbolice, indicații ale autorului).
Scriitorul renunță la dialog si construiește piesa sub forma unui
monolog dialogat.
Indicațiile scenice (didascaliile) oferă informații în
privința interpretarii și contribuie la caracterizarea directă a
personajului. Fiecare tablou surprinde eroul în altă
etapă a călătoriei și a devenirii sale, prin trăirile sale Iona
devenind imaginea generică a omului modern. Sugestive sunt notațiile
autorului din primul tablou, care individualizează drama
existențială a personajului: explicativ, imperativ, uimit, vesel,
curios, nehotărât, făcându-și curaj.
Conform stărilor prin care trece, limbajul personajului asociază
diverse register stiistice: colocvial, metaforic, ironic si tragic,
acest amestec fiind o trăsătură a teatrului modern. În text, se
regăsesc procedee moderne de caracterizare precum introspecția și
monologul interior.