Iona
Iona - Caracterizare
~ 1968 ~
Marin Sorescu a fost
considerat un dramaturg ”excepțional” ( Nicolae Manolescu) . În
contextul literaturii postbelice, teatrul lui Sorescu realizează
sincronizarea cu dramaturgia universală, piesele sale fiind asociate
cu antiteatrul, teatrul absurdului sau cu teatrul parabolic. Ca
specie a teatrului modern, ”Iona” utilizează inovații formale și un
limbaj poetic, metaforizat.
Iona, personajul central al piesei cu același nume, este de
asemenea un
personaj modern, diferit de caracterele teatrului tradițional. El
este o proiecție de viață interioară, reprezentant al conștiinței
omului modern aflat în căutarea sinelui sub nesfârșite determinări
exterioare.
– prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al
personajului ales, prin raportare la conflictul/conflictele din
romanul studiat;
Eroul sorescian are statutul social
de pescar și de urmaș onomastic al unui profet. În teatrul
parabolic, fiecare aspect este o metaforă. Iona este pescar de
experiențe ale cunoașterii și de idealuri: ” De mult pândesc eu
peștele ăsta. L-am și visat.” Când visează o fâță, exclamă: ”Asta se
mai poate numi vis?” Efortul căutării este extenuant și poate
consuma întraga viață. Prădătorul poate deveni pradă: ” Apa asta e
plină de nade.
Tot felul de nade frumos colorate.
Noi, peștii, înotăm printre ele atât de repede, încât părem
gălăgioși.” Ca profet în legătură cu Iona biblic, personajul are
datoria de a purta ” tot greul peștilor”, lăsând concesiv pe
ceilalți să viseze marea fără pești. Psihologic și moral, Iona este,
așa cum arată prima indicație scenică, în primul rând un om singur:
”Ca orice om foarte singur, Iona vorbește tare cu sine însuși”.
Deși face referire la copii, la soție
și, mai târziu, la mama, Iona nu stabilește legături de comunicare
reale cu aceștia. El este omul scizionat de lupta singulară a
înțelegerii propriei identități și, prin acest lucru, a identității
umanității: ” omenirea întreagă e Iona, dacă-mi permite” ( Marin
Sorescu).
– evidenţierea unei trăsături a personajului ales, ilustrată
prin două episoade/citate/secvenţe comentate;
Trăsătura principală a personajului
este condiția tragică a acestuia.
Încă de la început, în
tabloul I, Iona este prezentat sub amenințare. Protagonistul se află cu
spatele la gura unui pește uriaș, ignorând pericolul, trăind iluzia
vieții după cutume . Pentru că în marea desenată cu creta nu are
succes, va pescui dintr-un acvariu o pseudo-pradă.
Obsesia sa este
prinderea unui pește- peștele cel mare. Replicile personajului sunt
reflecții fragmentate pe tema fericirii și a căutării absolutului: ”
Ne punem în gând o fericire, o speranță, în sfârșit, ceva frumos,
dar peste câteva clipe observăm mirați că ni s-a terminat apa.” La
sfârșitul tabloului Iona este înghițit și strigă după ajutor, fără
a-i răspunde însă nimeni-nici măcar ecoul.
De asemenea,
tabloul IV este relevant pentru condiția tragică a
personajului. El este construit simetric cu primul în ceea ce
privește ambiguitatea spațiu exterior-interior. Iona a îmbătrânit și
crede că a ajuns la lumină.
Descoperă însă că universul este un
șir nesfârșit de burți. Își amintește propria
identitate, uitată în timpul luptelor cu burțile peștilor. Dacă
precedentul biblic a fost salvat, el înțelege că s-a poticnit tocmai
în punctul culminant: la înviere. Și oamenii, aproape distrați de
atâta credință, îl așteaptă.
Salvarea este însă în el însuși, și
Iona nu mai sapă ferestre în afară, ci în interior,
spintecându-și propria burtă: ”Răzbim noi cumva la lumină”.
Un element de structură relevant pentru construcția
personajului este titlul piesei. ”Io” din numele personajului, așa
cum mărturisește autorul, înseamnă ” eu”. Iona modern are un mesaj
diferit de cel biblic. Primul trebuie să ducă un mesaj de avertizare
sângerosului oraș Ninive, și, pentru că refuză, este înghițit de un
pește uriaș. Căindu-se, este lăsat pe țărm după trei zile, și se
achită de însărcinare.
Niniviții reacționează și cetatea
este salvată. Iona biblic îl anticipează pe Isus,
înviat după trei zile. Iona lui Sorescu se găsește în burta peștelui
fără a ști de ce : ”Problema e dacă mai reușești să ieși din ceva,
odată ce te-ai născut…Toate lucrurile sunt pești. Trăim și noi cum
putem înăuntru”.
Mesajul său ține de
conștientizarea determinismului exterior care încorsetează și duce
la pierderea identității specifică condiției umane. Oamenii așteaptă
de la el ” un exemplu de înviere”, un exemplu luminos de ieșire din
limita exterioară, dar încercările repetate ale personajului
eșuează: ”Ce prooroc ai mai fost și tu!”. Singura soluție este
spargerea limitelor interioare, între sacrificiu de sine și
iluminare.
Un alt element de compoziție relevant pentru ideea
discontinuității interioare a omului modern, aflat în plină criză a
absurdului, este structura piesei ce oglindește lipsă de coerență.
Piesa aparține
teatrului postmodern prin hibridizarea speciei-
tragedie, dramă și comedie în același timp, renunțarea la acte și
scene, decorul minimalist-un acvariu, o moară de vânt, scoici,
pietre, lemne-”ceva ca o plajă”, indicațiile scenice care
ambiguizează textul prin introducerea de noi simboluri: ” se
dedublează și se strânge după cerințele vieții lui interioare”;
”iluminat”.
Intertextualitatea se
realizează prin trimiteri la limbajul biblic, la limbajul poetic
sorescian, parodieri ale limbajului de lemn comunist sau ale
limbajului clasic regizoral.
Deși de
dimensiuni reduse, drama Iona a câștigat larga apreciere nu doar a criticii române,
ci și a celei universale. Personajul său a devenit un simbol. Acest
fapt confirmă actualitatea temei căutării adevărului despre sine
într-o lume a înstrăinării, precum și talentul ce l-a consacrat pe
autor .