Baltagul
Mihail Sadoveanu
~ 1930 ~
Citat:
Mihail Sadoveanu a fost numit ,,Ceahlăul literaturii române”
( Geo Bogza) sau
,,Ştefan cel Mare al literaturii române”
(George Călinescu).
Viața satului românesc, (tema
spiritualității satului românesc) este principal temă a epicii
sadoveniene, întrucât
,,țăranul roman a fost principalul meu erou”, mărturisea Sadoveanu într-un discurs susținut la
Academia Română.
Specie literară: Având ca trăsături amploarea
acțiunii, desfășurarea pe mai multe planuri, conflictul complex,
prezența unor personaje numeroase si realizarea unei imagini ample
asupra vieții, opera literară ,,Baltagul” aparține speciei literare
roman.
Romanul
,,Baltagul” a apărut în 1930 și este considerat un
adevărat
,,poem al naturii și al sufletului omului simplu, o "Mioriță"
în dimensiuni mari”
(George Călinescu).
,,Baltagul” este ,,probabil singurul roman obiectiv”
(Nicolae Manolescu) al scriitorului si aduce o formulă inedită de
roman în peisajului epicii interbelice,
,,amestecul de narațiune arhetipală grefată pe un scenariu
polițist”.(Carmen Matei Mișat, Romanul românesc interbelic). Astfel, Romanul
,,Baltagul” este considerat un
roman realist mitic.
Romanul este structurat pe
două coordonate fundamentale: aspectul realist (reconstituirea monografică a lumii pastrale și
căutarea adevărului) si aspectul mitic ( sensul de ritual al
gesturilor personajului principal). Orizontul mitic include modul de
înțelegere a lumii de către personaje, tradițiile pastorale, dar și
couniunea on-natură si mitul marii treceri.
Tema romanului ilustrează lumea arhaică a satului
românesc, sufletul țăranului moldovean ca păstrător al lumii vechi,
al tradițiilor si al specificului național, cu un mod propriu de a
gândi, a simti si a reacționa în fața problemelor , apărând
principii de viață fundamentale, statornicite din vremuri
imemoriale. În prim-plan se află căutarea și pedepsirea celor care
l-au ucis pe Nechifor Lipan, Vitoria Lipan, sotia acestuia,
reconstituind drumul parcurs de acesta, pentru aflarea adevărului și
săvârșirea dreptății, însoțită fiind de Gheorghiță, fiul său.
În roman se regăsesc marile teme
sadoveniene,
viața pastorală, natura, miturile, iubirea, arta povestirii,
înțelepciunea.
O secvență reprezentativă pentru tema și viziunea despre
lume
a romanului este cea care deschide ” una din cele mai bune scrieri”
sadoveniene (George Călinescu).
Motto-ul care precede incipitul dezvăluie punctul de plecare
mioritic:
”Stăpâne, stăpâne,/ Mai cheamă și-un câne…”
Începutul tip prolog al romanului evocă o legendă
povestită cu plăcere de Nechifor Lipan la cumătrii și nunți despre
rostul neamurilor stabilit de Dumnezeu în vremuri de început.
”Suntem în Dacia…, ca punct de plecare.
Intriga romanului e antropologică.”(G. Călinescu). Aflăm
profilul muntenilor al căror portret exponențial dual
este pe de o parte Nechifor, personaj absent, dar și Vitoria, femeie
aprigă de la munte: ”umblăm domol…,ostenim zi și noapte, tăcem…,
asupra noastră fulgeră, trăsnește și bat puhoaiele.” Evocarea
continuă cu decuparea trăsăturilor esențiale ale păstorului
dispărut: priceput în meșteșugul său, cu înfățișarea îndesată și
spătoasă, mustața neagră și sprâncenele aplecate, prosper și
cunoscut în târguri depărtate, dar obligat la o viață dură, cu
îndelungi absențe. Vitoria este, de asemenea, o femeie încă
frumoasă, ”din categoria oamenilor tari”( Constantin Ciopraga),
ageră în vorbă și în faptă, care apără ferm cuviința amenințată de
tendințele cosmopolite ale fetei Minodora, plătește argatul și știe
a organiza gospodăria în lipsa soțului. Întârzierea lui Nechifor,
constatarea cu înfrigurare a semnelor prevestitoare-visul cu
Nechifor întors către apus, peste o apă mare, cântatul cocoșului o
singură dată, a plecare, întunecarea cerului-fixează intriga și
configurează coordonatele fundamentale ale desfășurării epice.
O altă secvență relevantă pentru tema romanului este
cea finală, în care Vitoria, veritabil ”Hamlet feminin”, reconstituie crima și împlinește
aproape ritualic dreptatea și
rânduiala tulburate pentru o vreme. Eroină tragică, stăpânește prin inteligență, voință,
tenacitate, arta
disimulării, tactică psihologică pe toți participanții la praznic
pentru a determina deconspirarea răufăcătorilor. Țese aluzii,
provoacă pe Calistrat Bogza, analizează baltagul și povestește
despre mort ca și cum ar avea o comunicare neștiută cu acesta. În
punctul culminant, povestește crima și împinge pe Gheorghiță la
săvârșirea actului justițiar. Intransigența aparține eroilor
sadovenieni prin imperative morale ancestrale: ”Cine ucide om- spune
un personaj- nu se poate să scape de pedeapsa dumnezeiască”.
Titlul operei este unul
simbolic, toporul cu două tăișuri devenind arma magică
și simbolică menită să facă dreptate, fiind în același timp arma
crimei. Cuvântul baltag, provine de la latinescul
,,labrys”, care înseamnă atât topor cu două tăișuri, cât și labirint. În
roman, este vizibil motivul labirintului, ilustrat de drumul
Vitoriei spre găsirea soțului, un labirint interior, al
frământărilor sale, și unul exterior, al drumului săpat în stânci,
labirintul amintind de curgerea continuă a vieții spre moarte.
Perspectiva narativă este una obiectivă, narațiunea
făcându-se la persoana a III-a, de către un narator omniscient și omniprezent, care
reconstituie,
prin tehnca detaliului și prin observație, lumea satului si
acțiunile Vitoriei. La parastas, Vitoria preia rolul naratorului
și reconstituie crima pe baza propriilor deducții, făcându-i pe cei
doi criminali să-si recunoască vina în fața satului și a
autorităților.
În ceea ce privește
modurile de expunere prezente,
narațiunea este preponderentă, pasajele descriptive fixează diferite aspect ale cadrului sau
elemente de portret fizic, individual ( portretele Vitoriei și al
lui Gheorghiță), și colectiv ( muntenii ,,locuitorii de sub brad”).
Narațiunea este nuanțată de secvențele dialogate sau
de replici ale Vitoriei, cum este laitmotivul rostit de femeie în
căutarea sotului, la fiecare popas: ,,Nu s-a oprit cumva…astă-toamnă
un om cu un cal negru țintat în frunte? Mie să-mi spuneți cine ați
văzut un om de la noi, călare, pe-un cal negru țintat în frunte și-n
cap cu căciulă brumărie.”
Timpul derulării acțiunii este vag precizat,
întâmplările petrecându-se din toamnă până în primavară, ,,aproape
de Sf. Andrei”, ,,În Postul Mare”. Cadrul acțiunii este satul Măgura
Tarcăului, zona Dornelor și a Bistritei, dar si cea de câmpie,
Cristești, în Balta Jijiei. Fiind un roman realist, pentru
veridicitate, traseul urmat de Vitoria si Gheorghiță conține
toponime existente pe hartă. Romanul este de asemenea o scriere
ficțională cu valențe mitice, astfel romancierul imaginează satul
Lipanilor și alte toponime simbolice: satul Doi Meri, râul Neagra.
Romanul este structurat in
șaisprezece capitole, cu acțiune desfășurată cronologic, urmărind momentele acțiunii.
Prima parte, capitolele I-VI, prezintă frământările
Vitoriei în
așteptarea soțului și pregătirile de drum, incluzând expozitiunea
(prezentarea satului Măgra Tarcăului, portretul fixic al Vitoriei
care își așteaptă soțul) și intriga (frământările femeii și
pregătirile de drum).
Partea a doua, capitolele VII-XIII, conține
desfăsurarea acțiunii și prezintă drumul parcurs de
cei doi în căutarea lui Nechifor Lipan. Ei întâlnesc
un botez si o nuntă, elemente ce prevestesc îmnormântarea din final.
Partea a treia, capitolele XIV-XVI, prezintă sfârșitul
drumului, ancheta poliției, îmnormântarea, parastasul, pedepsirea
ucigașilor. Punctul culminant este reprezentat de
reconstituirea fidelă a scenei crimei făcută de Vitoria, care-I
surprinde chiar și pe
ucigașii Ilie Cuțui și Calistrat Bogza.
Deznodământul îl surprinde pe Bogza cerându-i iertare ,,femeii
mortului” si faptul că viața merge înainte, Vitoria plănuind ce se
va întâmpla de acum încolo în familie.
Romanul are caracter monografic deoarece înfățișează
viața muntenilor ( oameni care trăiesc la munte!!!), ocupațiile,
tradițiile, obiceiurile și principalele lor trăsături: muncitori,
veseli, iubitori. Trăsăturile personajului colectiv, muntenii, sunt
surprinse la începutul romanului, în legenda povestită de Lipan,
rememorată de Vitoria:
,,Viața muntenilor e grea; mai ales a femeilor. Uneori stau
văduve înainte de vreme, ca dânsa. Munteanului îi e dat să-și
câștige pâinea cea de toate zilele cu toporul ori cu cața. […]
Cei mai vrednici întemeiază stâni în munte.[…] Munteanul are
rădăcini la locul lui, ca si bradul.”
Familia Lipanilor este parte a acestei colectivități.
Personajul principal, Vitoria Lipan, este o femeie
puternică și hotărâtă, curajoasă, lucidă și inteligentă, ,,un
exponent al speței” (G. Călinescu). Personaj complex, este realizat
prin tehnica basoreliefului și individualizat prin caracterizare
direct și indirectă. Personajul secundar, Gheorghiță, reprezintă
generația tânără, el trebuie să ia locul tatălui dispărut. Romanul
poate fi considerat unul inițiatic, din acest punct de vedere, prezentând maturizarea băiatului.
Nechifor Lipan este caracterizat în absență, prin retrospectivă si
rememorare. Personaje episodice sunt: Minodora, fiica trimisă la
mănăstire pentru purificare, moș Pricop, simbol al ospitalității,
părintele Dănilă, simbol al autorității spirituale în sat, baba
Maranda, simbol al superstițiilor, toate personaje reprezentative
pentru lumea satului arhaic.
Romanul ,,Baltagul” de Mihail Sadoveanu aparține
realismului mitic. Criticul Nicolae Manolescu arată că, deși
Sadoveanu alege ca pretext epic situația din balada populară, în
care doi ciobani se hotărăsc să-l ucidă pe al treilea pentru a-i
fura oile, autorul ,,sacrifică marele ritm al transhumanței pentru
un fapt divers”, ceea ce face ca ,,Baltagul” să fie ,,un roman
realist in sensul cel mai propriu”.