Citat: ,,…un roman al deruralizării satului..” (Nicolae Manolescu)

      ,,Domnule… eu totdeauna am dus o viață independentă!”

      Specia literară: Având ca trăsături amploarea acțiunii, desfășurarea pe mai multe planuri, conflictul complex, prezența unor personaje numeroase si realizarea unei imagini ample asupra vieții, opera literară ,,Moromeții” de Marin Preda aparține speciei literare roman.

      Opera literară ,,Moromeții” de Marin Preda este un roman realist, căruia stilul anticalofil, asemenea stilului prozatorilor interbelici, îi conferă precizie, coincizie și claritate.”

      Tema predilectă a operei lui Marin Preda este cea rurală, reprezentată de satul românesc din Câmpia Dunării. Autorul descrie familia, țărănimea și drama ei istorică, satul supus schimbărilor, relația individului cu istoria, dragostea, demnitatea umană. Astfel, valoarea acestui roman constă în densitatea epică, în profunzimea psihologică și în prezentarea inedită a problematicii satului românesc ante și postbelic.

      Romanul ,,Moromeții” de Marin Preda este alcătuit din două volume, apărute la distanță de 12 ani: volumul I a apărut în 1955, iar cel de-al doilea în 1967.

      Titlul ales de autor, ,,Moromeții”, așază tema familiei în prim-plan, dar schimbările si criza familiei sunt simbolice pentru transformările din satul românesc al vremii. Astfel, romanul devine o frescă a vieții rurale dinaintea și de după cel de-al Doilea Război Mondial. O altă temă este cea a comunicării, absența comunicării reale dintre Ilie Moromete și familia sa. Tema timpului, relația dintre individ și istorie relevă tema socială. Criticul Eugen Simion consideră că tema centrală este ,,libertatea morală în luptă cu fatalitățile istoriei”.

      Titlul romanului este unul sintetic, format dintr-un singur cuvânt, ,Moromeții”, numele familiei, o familie simbolică pentru gospodăria țărănească tradițională, dintr-un sat din Câmpia Dunării, Siliștea-Gumești.

      Perspectiva temporală este cronologică, bazată pe relatarea evenimentelor în ordinea derulării lor, pe parcursul verii, cu trei ani înainte de izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, iar cea spațială reflectă un spațiu real, satul Siliștea-Gumești.

      Perspectiva narativă este una obiectivă. Naratorul obiectiv este completat de personajele - reflector (Ilie Moromete, în primul volum, și Niculae Moromete, în al doilea volum) și de personajele – informator (personaje care sunt martori la unele evenimente pe care le relatează apoi altora, un exemplu fiind Parizianu care povestește vizita lui Moromete la băieți, la București) care limitează astfel omnisciența. Evenimentele sunt narate la persoana a III-a.

      În compoziția primului volum se remarcă utilizarea tehnicii decupajului și accelerarea gradată a timpului acțiunii. Acest prim volum este structurat în trei părți, cu acțiune concentrată. Prima parte, de sâmbătă seara până duminică noapte, conține scene care ilustrează viața rurală: cina, tăierea salcâmului, întâlnirea duminicală din poiana lui Iocan, fuga Polinei Bălosu cu Birică; partea a doua se derulează pe parcursul a două săptămâni, începând cu plecarea lui Achim la București, cu oile; a treia parte, de la seceriș până la sfârșitul verii, se încheie cu fuga băieților.

      Simetria volumului este dată de faptul că fiecare parte începe cu o prezentare de ansamblu: masa, prispa, secerisul, și de cele două referiri la timp, din primul si ultimul paragraf al volumului. La început, timpul pare extrem de îngăduitor , ,,timpul era foarte răbdător cu oamenii, viața se scurgea fără conflicte mari”, pentru ca în finalul volumul să devină necruțător și intolerant: ,,timpul nu mai avea răbdare. Peste trei ani începea al treilea război mondial”.

      Incipitul romanului prezintă întoarcerea de la câmp a lui Ilie Moromete împreună cu cei trei fii mai mari, naratorul având și el nesfârșită răbdare, stăruind asupra detaliilor și construind o scenă monumentală, aceea a cinei. Opera se încheie zece ani mai târziu, Niculae devenit inginer horticol si căsătorit cu o fată din sat, Mărioara lui Adam Fântână, află de la Ilinca de faptul că Ilie Moromete s-a stins încet, fără a fi suferit de vreo boală. În finalul romanului, tatăl si fiul se împacă în visul băiatului.

      Planurile narative sunt paralele, destinele familiilor țărănești nu se intersectează. Există planul familiei Moromete și un plan al celorlalte familii din sat. Personajele sunt numeroase, puternic individualizate, intrând în conflicte puternice, fie între ele, fie cu orânduirea socială.

      În roman există mai multe conflicte, care duc la destrămarea familiei Moromete. Conflictul dintre Moromete și fiii săi, Paraschiv, Nilă și Achim, izvorât din mentalitatea diferită, din modul de a înțelege lumea și valorile (pamântul-banii). Conflictul dintre Moromete și soția lui, Catrina, pornește tot de la pământ - un lot al Catrinei, pe care Ilie Moromete îl vinde, dar pe care nici nu îl cumpără înapoi, nici nu pune casa pe numele Catrinei, așa cum a promis. Conflictul dintre Catrina si fiii lui Moromete din prima căsătorie, pe care aceasta i-a crescut de mici, dar acum sunt înveninați de mătușa lor, Maria Moromete.

      Conflictul dintre Ilie Moromete și sora sa, Maria Moromete, poreclită Guica, supărată că fratele său s-a recăsătorit. Conflictul dintre Ilie Moromete si fiul său din a doua căsătorie, Niculae, care își dorește să meargă la școală, fiind ironizat de tatăl său: ,,altă treabă n-avem noi acuma! Ne apucăm să studiem…” , cei doi fiind reprezentanții a două mentalități, două conceptii diferite despre țăran.
      Există câteva scene semnificative penru primul volum al operei si pentru tema acesteia, scene de mare profunzime.

      O primă secvență semnificativă este cea a cinei, considerată de criticul Ovid Crohmălniceanu ,,prima schiță a psihologiei Moromeților”. Descrierea scenei se realizează prin acuularea detaliilor, observându-se că familia este una numeroasă, alcătuită din copii proveniți din alte căsătorii. Ilie Moromete, tatăl, cu zece ani mai mare decât soția sa, Catrina, are trei băieți din prima căsătorie, Paraschiv, Nilă, Achim. Li se adaugă acum două fete, Tita si Ilinca, și mezinul, de doisprezece ani, Niculae.
      Așezarea din jurul mesei sugerează evoluția ulterioară a conflictului și iminenta destrămare a familiei, Ilie Moromete încercând să domine familia, copiii fiind învrăjbiți din cauza pământului: ,,Cei trei frați vitregi, Paraschiv, Nilă si Achim, stăteau spre partea dinafară a tindei, ca și când ar fi fost gata în orice clipă să se scoale de la masă și să plece afară. De cealaltă parte a esei, lângă vatră […]stătea întotdeauna Catrina Moromete, mama vitregă a celor trei frați, iar lângă ea îi aveqa pe ai ei, pe Niculae, pe Ilinca, și pe Tita, copi făcuți cu Moromete. […]
      Moromete stătea parcă deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odăi, de pe care el stăpânea cu privirea pe fiecare, toți ceilalti stăteau umăr lângă umăr, înghesuiți, masa fiind prea ică. Moromete n-o mai schimbase de pe vremea primei lui căsătorii, desi numărul copilor crescuse.”

      O altă secvență semnificativă, cu valoarea sibolică, este cea a tăierii salcâmului. Moromete taie salcâmul pentru a achita o parte din datoriile familiei, fără a vinde pământ sau oi. Acesta nu înțelege de ce nimeni nu-i înțelege hotărârile, astfel că răspunsul că ,,a tăiat salcâmul ca să se mire proștii” nu e întâmplător.
      Tăierea salcâmului în zori, într-o zi de duminică, în timp ce femeile își plângeau morții în cimintir, nu e întâmplătoare, prefigurând destrămarea familiei, prăbusirea satului tradițional, risipirea iluziilor lui Moromete: ,,…acum totul se făcuse mic. Grădina, caii, Moromete însuși arătau bicisnici.”. Salcâmul devenise o adevărată axis mundi a satului, astfel că, odată distrus arborele sacru, haosul se instaurează treptat.

      Stilul în care este scris romanul reflectă oralitatea, ironia subtilă sau ascuțită, creând uneori o atmosferă tragi-comică, iar expresivitatea verbelor actualizează întâplările, deși timpul, privit in relație cu omul și cu istoria, amenință liniștea interioară a lui Moromete si zguduie din temelii traditiile milenare ale satului românesc.

      ,,Morometii” devine un roman în care criza ordinii sociale se reflecta în criza valorilor morale, în criza unei familii, în criza comunicării. ,,Din romanul unui destin, ,,Moromeții” devine romanul unei colectivități (satul) si al unei civilizații sancționate de istorie.” ( Eugen Simion)

      ,,Prin "Moromeții", Marin Preda dovedește că țărănimea nu e stapânită, cum se credea, doar de instinct, ca, deopotrivă, e capabilă de reacții sufletești nebănuite”. (AL. Piru)